O femeie din Maramureș a sunat la 112 pentru că era blocată în trafic. Ce i-au răspuns autoritățile

De Unica.ro, pe

O femeie din Maramureș a alertat autoritățile din cauza aglomerației din trafic. Femeia a sunat la 112 pentru că drumul spre grădinița de unde trebuia să-și ia copilul era foarte aglomerat. Apelul femeii a fost efectuat vineri, 10 decembrie, în jurul orei 16.

„Au fost anunţate echipajele Poliţiei Locale şi Poliţiei Rutiere din municipiu”, a spus Anca Pop, purtător de cuvânt al Poliției județene Maramureș, potrivit presei locale.

Citeşte şi: “Brad de Crăciun” anti-COVID-19, construit din 19.000 recipiente de vaccin în București

Femeia a postat un mesaj în mediul online în care se declară nemulțumită de blocajele din traffic și de nesincronizarea semafoarelor.

„Cum se poate rezolva aglomerația zilnică dar mai ales cea de vineri… prea multe semafoare nesincronizate… Am ajuns să fim sunați de educatori. Copilul meu a rămas ultimul… eu fiind blocată în circulație. Ies de la servici la ora 16 și ajung să iau copilul după 40 de minute petrecute în trafic… pe distanță de la piață mare la gară

Am sunat la poliția locală care mi-a zis că ei nu pot face nimic, după am sunat la 112 să pot vb cu cineva de la poliția rutieră (deoarece la nr de pe site nu răspunde nimeni)… mi s-a spus că ei eu la dispoziție 2 echipaje și vor vedea colegii dacă chiar este necesar să intervină în dirijarea circulație. Evident nu era necesar pentru că nu a fost nimeni de la ei pentru a decongestionă circulația. Ambele instituții mi-au spus să fac reclamație la primărie pentru că de cei din primărie depinde totul…”, a scris femeia pe pagina sa de Facebook.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter