Piesa „Interviu” cu Dan Bordeianu, vineri seara la Godot

De Unica.ro, pe

„Interviu” – o piesă a regizorului olandez Theo van Gogh, ecranizată ultima dată în 2007 (cu Sienna Miller şi Steve Buscemi în rolurile principale) – este pusă în scenă, anul acesta, pentru prima dată în România, de către Bogdan Dumitrescu, regizor, scenarist și producător, cunoscut publicului pentru numeroasele sale seriale de televiziune.
Piesa aduce în prim plan dialogul protagoniştilor – când înţepător şi brutal, când sensibil sau superficial – care ajunge să releve cele mai ascunsesecrete ale celor două personaje. In teorie, unul ştie să joace teatru, celălalt să punăîntrebări. Singurul judecător al situaţiei va fi publicul, care va decide dacă întreprotagonişti se naşte un război ce trebuie câştigat prin orice mijloace sau o povestede dragoste cu năbădăi, care se înfiripă timid. Publicul este provocat sa aibărăbdare şi să înţeleagă jocul psihologic al Interviului .
Piesa „este o poveste incitantă, vie, care nu lasă spectatorii să se plictisească, iar povestea este spusă de doi actori minunaţi şi dirijată de un regizor talentat şi priceput. Pe Bogdan îl știu de multă vreme, am colaborat inclusiv pe platoruile de filmare și am încredere în flerul lui regizoral, în intuiția fină cu care își cunoaște actorii și le pune în valoare atuurile. Are un talent extraordinar de a-și provoca actorii să se identifice încă din primele momente, atât de firesc, cu personajele lor, încât piesa de teatru capătă naturalețe și originalitate, se umple de…viață!” (Dan Bordeianu).

Lansarea oficială a avut  loc aseara,  dar piesa poate fi vazuta si astazi 10 mai, la teatrul  Godot din Bucureşti, spectacolul urmând a se juca, în continuare, în alte aproximativ 20 de oraşe din ţară, până în luna noiembrie a acestui an, astfel încât piesa să fie accesibilă unui număr cât mai mare de spectatori. Proiectul prevede organizarea de turnee şi laSibiu, Târgu Mureş, Târnăveni, Bistriţa, Ploieşti, Câmpina, Brasov, Piteşti, Brăila, Galaţi, Bacău, Piatra-Neamţ, Cluj, Iaşi, Craiova, Târgu-Jiu, Turnu Severin, Slatina, Suceava, Timişoara, Arad, Oradea şi Deva.
Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a sălii de spectacol și prin rețeaua Eventim: Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărturești și online pe www.eventim.ro. Prețul unui bilet: 30 lei.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter