Imagini șocante: copii care dorm pe podeaua trenului Mangalia-Satu Mare

De Bianca Prangate, pe

Condițiile de călătorie ale rutelor CFR pe distanțe lungi nu sunt cele mai bune, iar asta nu este un secret. Cumva însă, oamenii s-au obișnuit cu ele, în lipsa alternativelor.

Un grup de elevi din Satu Mare au plecat la sfârșitul lui iulie într-o tabără la Costinești. Întoarcerea de pe 11 august a fost filmată și transmisă de un cititor pentru Digi 24 – în filmare se poate vedea cum copiii dorm direct pe podeaua trenului, osteniți de călătoria lungă și de lipsa de locuri. Părinții copiilor s-au plâns că în tren au fost mai mulți elevi decât locuri și că CFR a anunțat cu câteva zile înainte de plecarea trenului că nu poate asigura toate vagoanele necesare, ca mai apoi să le returneze banii.

CFR Călători a transmis pentru Digi 24 și punctul lor de vedere, după cum urmează:

„La cumpărarea biletelor de tren pentru IR 1944 Satu Mare – Mangalia din data de 3 august de către organizatorul taberei de copii, CFR Călători a vândut acestuia 42 de locuri la vagon cușetă (în data de 26 iulie) și 150 de locuri la vagon clasa a II-a (în data de 29 iulie).

Pentru călătoria de întoarcere ce a avut loc în data 11 august 2019 cu trenul IR 1945 Mangalia – Satu Mare, CFR Călători a vândut organizatorului 192 de locuri la vagon clasa a II-a.

CFR Călători nu a încasat alte sume de bani, decât cele pentru locurile menționate mai sus și prin urmare nu s-a impus returnarea vreunei sume de bani către organizatorul taberei.

La trenul IR 1944 care a circulat în data de 3/4 august nu au fost bilete vândute și implicit rezervări cu plecare din stația București Băneasa (trenul nu are oprire în București Nord)„.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter