Vaccinul antitetanos este necesar pentru orice zgârietură. Ce se întâmplă dacă nu îl faci

De Oana Dinu, pe
Orice mică zgârietură necesită vaccin antitetanos, nu doar atunci când este vorba de rugină. În lipsa vaccinări, viața ne este pusă în pericol. Uite de ce. 

Vaccinările obligatorii în prima parte a vieții includ și doze de antitetanos și asta pentru că orice obiect în care ne înțepăm și orice zgârietură pe care o considerăm inofensivă pot fi un real pericol pentru viața noastră, din cauza sporilor de tetanos care se activează în lipsa oxigenului, adică în interiorul rănilor care încearcă să se vindece, conform știrileprotv.ro.

Medicii atrag atenția asupra faptului că decizia de a nu ne vaccina copiii poate atrage după ea consecințe grave. Orice rănire poate duce la infectarea cu germenele numit clostridium tetani, care trăiește peste tot în natură.

„Din păcate, numărul părinților care refuză vaccinarea la copiii care se nasc în maternitate este din ce în ce mai mare și ăsta este un lucru grav. De când fac meseria asta, n-am văzut nicio reacția post-vaccinală majoră. Absolut niciuna. Dar copii sau oameni care s-au îmbolnăvit mai târziu de boli care putea fi prevenite de vaccin sunt grămadă”, a spus Adrian Crăciun, medic primar neonatolog, pentru Știrile PROTV.

Cele mai periculoase sunt plăgile înțepate

Fie că ne înțepăm într-o așchie sau la pescuit, în solzi sau cârlige, fie că suntem zgâriați/mușcați de un câine sau de o pisică, chiar și imunizate conform schemei recomandate de medicul veterinar, vaccinul antitetanos este necesar în decurs de 48 de ore.

În caz contrar, toxină tetanigenă poate bloca sistemul respirator în lipsa unui tratament rapid: ”N-am curățat bine, n-am putut pătrunde în profunzime, acest microb, din spori, începe să se dezvolte, produce o toxină tetanigenă, care determină niște contracturi, uneori generalizate, care pot duce la decesul persoanelor”, a declarat Adriana Moțoc, medic primar boli infecțioase.

Vaccinul antitetanos este înscris în schema națională de imunizări din copilărie, dar anticorpii antitetanos asigură protecția timp de cinci ani de la ultima vaccinare, ca și în cazul adulților. Așadar, dacă ați respectat schema și v-ați vaccinat micuții, nu uitați că un copil care a depășit vârsta de 8 – 9 ani, are nevoie de un nou vaccin.

Citește și: 

O pictură de la 1860 înfățișează o femeie care are în mână un telefon mobil

Vacanță în Turcia. Toți românii sunt avertizați: “există factori de risc”

Sursă foto: shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter