Cum știi că ai probleme cu inima. 10 semne pe care nu ar trebui să le ignori

De Consuela Stratulat, pe

Bolile de inimă sunt principala cauză a deceselor la nivel global. Unul dintre motivele pentru care aceste afecțiuni sunt atât de periculoase este că oamenii ignoră simptomele și cer ajutorul medicului prea târziu. În plus, semnele bolilor cardiovasculare nu sunt foarte evidente. Află 10 situații care ar trebui să te facă să mergi la medic.
Oamenii peste 65 de ani, dar și cei expuși la factorii care provoacă boli de inimă, precum colesterolul mărti, tensiune arterială ridicată, obezitatea, fumatul, diabetul ori moștenirea genetică, au mai multe șanse să dezvolte afecțiuni cardiovasculare. „Cu cât ai mai mulți factori de risc, cu atât mai mult ar trebui să ții cont de simptomele care te anunță că ceva este în neregulă cu inima ta”, susține cardiologiul David Frid de la Clinica din Cleveland, citat de webmd.com.

10 semne care ar trebui să te trimită la doctor

1. Anxietate. Atacurile de cord provoacă anxietate ori teamă de moarte. Cei care au supraviețuit acestor momente au povestit că au avut un sentiment de „moarte iminentă”.
2. Disconfort în piept. Durerile în piept sunt simptomul clasic al infarctului și nu trebuie ignorat niciodată. Totuși, nu întotdeauna un disconfort în acea zonă înseamnă și un atac de cord, deseori alimentele fiind principala cauză a acestei senzații.
Durerea asociată cu bolile de inimă este, de obicei, situată sub stern, un pic spre partea stângă, și a fost descrisă ca și cum „un elefant ar sta pe pieptul tău”. La femei, însă, durerea nu este atât de puternică, iar unele dintre paciente au spus chiar că nu au simțit nevoia nici măcar să ia un calmant. Ele simt, mai degrabă, o senzație de arsură decât de presiune și confundă durerea cu o problemă digestivă, potrivit specialiștilor.
3. Tuse persistentă. Tusea ori respirația șuierătoare este un simptom de insuficiență cardiacă – rezultatul acumulării de lichid în plămâni. În unele cazuri, oamenii cu insuficiență cardiacă ajung să elimine sânge, atunci când tușesc.
4. Amețeală. Atacurile de cord pot provoca amețeli și pierderea cunoștinței, dar aceleași simptome apar și în cazul aritmiei.
5. Oboseală. Acest simptom apare mai ales în rândul femeilor, în timpul unui atac de cord sau cu câteva săptămâni înainte de producerea unuia. Dacă te simți obosită mereu, ar putea fi un semn de insuficiență cardiacă.
Dacă știi că nu ai motive să fii obosită, nu căuta explicații pe Internet și mergi la medic. În aceste situații, fiecare secundă este importantă.
6. Greață și lipsa poftei de mâncare. În timpul unui atac de cord, oamenii simt un disconfort de la stomac și au senzație de vomă. Umflarea abdomenului, asociată cu insuficiența cardiacă pot interfera cu apetitul.
7. Durere în alte părți ale corpului. În multe situații, atacul de cord începe cu o durere în piept, care se răspândește spre umeri, braț, coate, spate, gât, fălci sau abdomen. În alte cazuri, durerea de piept nu există, ci apare doar în aceste părți ale corpului.
8. Puls rapid și neregulat. Doctorii susțin că nu este nimic îngrijorător atunci când inima sare peste o bătaie. Totuși, un puls rapid și neregulat, mai ales când este însoțit de slăbiciune, amețeală și dificultăți de respirație, poate fi dovada unui infarct, insuficiență cardiacă ori aritmie. Netratate, unele aritmii duc la accident vascular, insuficiență cardiacă și moarte subită.
9. Dificultăți de respirație. Oamenii care gâfâie, atunci când se odihnesc sau când depun minimum de efort, ar putea avea o boală pulmonară, precum astm ori o boală pulmonară obstructivă cronică. Dificultățile de respirație pot indica, de asemenea, și un infarct sau o insuficiență cardiacă. Uneori, oamenii care au un atac de cord nu simt durere în piept, ci doar respiră cu dificultate, ca și cum ar fi alergat la un maraton.
10. Transpirația rece. În cazul unui infarct, bolnavul simte o transpirație rece.
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter