Cel mai simplu lucru pe care îl poți face dimineața pentru a slăbi

De Consuela Stratulat, pe

Orele petrecute la sală sau frunzele de salată din farfurie s-ar putea să nu fie pe placul tău, când vine vorba de slăbit, dar nu te descuraja încă. Cercetătorii au descoperit un gest mărunt, care te va ajuta să pierzi câteva kilograme. Tot ce trebuie să faci este să te dai jos din pat și să te lași salutată de soare.
Potrivit unui studiu de la Universitatea Northwestern, dacă te trezești dimineața și te lași atinsă de câteva raze de soare, poți să slăbești. Cercetătorii au monitorizat 54 de femei, cu vârsta medie de 30 de ani, cu ajutorul unui dispozitiv pus la încheietura mâinii, ce măsura expunerea lor la lumina soarelui de dimineață.
Timp de șapte zile, subiecții au ținut și un jurnal alimentar, în care au trecut câte calorii au consumat. La final, specialiștii au constatat că femeile care au stat mai mult în soare, dimineața, au avut un indice al masei corporale mai mic decât cele care au stat mai puțin. Rezultatele au fost aceleași, indiferent de cât de active au fost sau ce au mâncat.

Cum te ajută lumina soarelui să slăbești

Dacă te întrebi cum te ajută soarele, ai două răspunsuri posibile. Primul: când te expui la lumina soarelui mai devreme, îți sincronizezi ceasul biologic, astfel că vei avea un program de somn normal și stabil. În aceste condiții, metabolismul tău funționează mai eficient și slăbești.
Al doilea: în mod normal, lumina de dimineață este mai puternică decât cea de la amiază sau de seară, datorită cantității mai mari de lumină albastră. Lumina albastă are cel mai puternic efect asupra ritmului tău cardiac, explică cercetătorii.
Este suficient să stai 20-30 de minute în lumina dimineții, între 8:00 și 12:00, pentru ca soarele să își facă treaba. Dacă nu obișnuiești să alergi dimineața, poți să îți bei cadeaua afară, pe balcon sau pe terasă, astfel încât să ai soarele în față.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter