Rita Mureșan a topit 40 de kilograme, în timp record. Alimentul la care a renunțat ca să arate așa bine! EXCLUSIV

De Simona Josan, pe Ultimul update Marți, 18 aprilie 2017, 18:27
Fire ambițioasă, Rita Mureșan a reușit să dea jos kilogramele cu care s-a luptat până acum doi ani, ajungând aproape de dimensiunile care au consacrat-o pe podiumurile de modă, în anii 90. A ținut diete care au dat roade în timp, însă cea mai drastică schimbare făcută în alimentație a fost faptul că a renunțat la carne.

Dacă în 2013, vedeta cântărea peste 100 de kilograme, în doi designerul de modă a reușit să topească peste 40 de kilograme. Secretul ei? Desigur, ”toate dietele posibile”, dar spune Rita, o disciplină alimentară și echilibrul sufletesc au ajutat-o să redobândească silueta din tinerețe, iar acum, deși nu recunoaște, este un exemplu de urmat pentru multe dintre românce.

”Pentru a fi un exemplu pentru alții înseamnă să fii perfect în tot ceea ce faci. E nu sunt nici pe departe perfectă, nici nu vreau. Pot să spun doar că Dumnezeu a fost bun cu mine și atunci când mi-am învățat lecțiile au venit și soluțiile. De multe ori kilogramele în plus reprezintă de fapt protecție. Am urmat toate dietele posibile, am făcut tot ceea ce am putut să fac. Nu au dat rezultate în acele momente. Însă faptul că mereu am fost mereu echilibrată în alimentație cred că m-a ajutat. În ultimii anii am eliminat carnea din dieta mea și încerc pe cât posibil să consum alimente naturale”, ne-a mărturisit Rita.

Designerul ne-a dezvăluit și faptul că, pe lângă alimentele sănătoase pe care le-a inclus în alimentație, a fost un produs anume pe care l-a exclus. Vedeta nu mai consumă deloc carne, lucru care o ajută să se mențină în formă.

”Am renunțat la carne. Însă nu a fost o alegere voluntară. La un moment dat organismul meu a decis că nu mai suportă carnea. De atunci îmi este foarte rău dacă o consum”, a adăugat vedeta.

Rita Muresan arată foarte bine în costum de baie

Rita Muresan arată foarte bine în costum de baie

Totuși, dacă ar fi să aleagă ceva din mâncărurile interzise de toate dietele, vedeta ar alege un ”dezmăț” cu cartofi prăjiți.

Recunoaște că nu este o mare împătimită a sportului, însă nu exclude mișcarea din stilul ei de viață zilnic. Vedeta adoră plimbările în aer liber, prin parc sau pe plajă, iar corpul și-l menține tonifiat cu ajutorul masajului.

”Nu am fost niciodată prietenă cu sportul. Tatăl meu a fost sportiv de performanță handbalist, așa că am crezut că face el sport suficient pentru toată familia. Petrec mult timp în aer liber, merg pe jos, fac masaje si folosesc metoda body form din când în când”, ne spune Rita.

Iar dacă regimul alimentar și mișcarea ”lucrează” pentru a-i sculpta corpul Ritei, iubirea și liniștea sufletească îi țin departe ridurile.

”Liniștea sufletească, râsul, oamenii minunați de care sunt înconjurată, însă mai ales iubirea în toate formele sale”, susține designerul, sunt lucrurile care o fac să-și păstreze tinerețea.

De asemenea, nu uită să se demachieze niciodată, acesta fiind cel mai prețios sfat de frumusețe primit de vedetă de la mama ei.

”Mă demachiez de fiecare dată. Este un sfat primit de la mama mea, nu l-am urmat întotdeauna. Unul dintre motivele pentru care nu mă machiez este că îmi e lene câteodată să mă demachiez”, a dezvăluit Rita.

Sursa foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter