Recomandări pentru zilele friguroase

De Erika Chivu, pe

Pentru că trecem printr-o perioadă cu temperaturi foarte scăzute, Ministerul Sănătăţii a emis o serie de recomandări menite să prevină problemele grave cauzate de frig.
– Evită să ieşi din casă dacă nu este neapărat necesar, iar dacă trebuie, totuşi, să o faci, protejează-te cum se cuvine împotriva frigului (căciulă, mănuşi, încălţăminte corespunzătoare, etc.)

– Consumă multe fructe şi legume proaspete, dar şi alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate: măsline şi ulei de măsline, nuci, alune, seminţe, peşte.

– Evită consumul de băuturi alcoolice. Contrar miturilor, alcoolul nu te încălzeşte decât aparent. De fapt, el contribuie la instalarea hipotermiei.

– Dacă ai copii nu-i scoate din casă pentru perioade lungi, iar când o faci asigură-te că sunt bine îmbrăcaţi şi că stau în medii încalzite. Nu lăsa copiii să aştepte în maşină sau în camere reci. Ei pot face hipotermie şi în medii care nouă, adulţilor, ni se par calde.

– Şi bătrânii trebuie să fie mult mai atenţi, în special dacă au afecţiuni cardiace şi respiratorii.

– Încălzeşte-ţi bine casa, dar evită instalaţiile improvizate care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.

– Păzeşte-te de degerături! Sunt expuse în special mâinile şi picioarele, iar pentru a le proteja trebuie să porţi mănuşi şi încălţăminte călduroasă, nu foarte strâmtă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter