Masa de 500 de calorii, fără carne, ideală pentru detoxifiere. Iată trei rețete!

De Simona Josan, pe Ultimul update Duminică, 03 noiembrie 2019, 17:25
Din când în când este recomandat să înlăturăm carnea din regimul alimentar zilnic și să adoptăm o dietă vegetariană, care să ne ajute să scăpăm de toxine.

Nu toate mesele trebuie să conțină carne și mai nou, Internetul este plin de rețete și opțiuni alimentare care ne-ar putea face să uităm cu ușurință de proteina animală. Dacă ești vegetarian sau dacă faci o pauză și vrei să încerci câteva rețete delicioase  fără carne, îți recomandăm trei variante gustoase și rapide.

Salată de morcovi, roșii, afine și vinegretă cu muștar și miere

Salată cu spanac și morcovi

Este o alternativă la masa de prânz sau de seară ușor de preparat și foarte rapidă, este gata în mai puțin de 10 minute. Cantitățile sunt valabile pentru două porții

Ingrediente pentru salată

  • 6 legături de spanac baby
  • 1 cană de morcovi dați prin răzătoare
  • 1 cană de afine proaspete
  • 8 roșii cherry, tăiate pe jumătate, longitudinal
  • O părtime de cană de ceapă verde tocată
  • 2 linguri de mentă proaspătă tocată
  • 2 lingrui de semințe de floarea soarelui
  • Un vîrf de sare sau piper

Ingrediente pentru dressing

  • 3 linguri de oțet de mere
  • 1 lingură ulei extravirgin presat la rece
  • 1 lingură de miere
  • 1 lingură de muștar Dijon
  • Jumătate de linguriță de usturoi

Cum se prepară: Amestecă spanacul, morcovii, fructele de pădure, roșiile, ceapa, menta și semințele de floarea soarelui într-un bol mare. Bate dressingul cu un tel într-un castron separat. Adaugă dressingul peste salatp și drege-le de sare și piper.

O porție are 256 de calorii, grăsime totală – 11 gr, grăsime saturată – 1 gr, colesterol – 0 mg, Sodiu – 513 mg; Carbohidrați –  39g; Fibre – 9g, Zahăr – 21g; Proteine vegetale – 6g.

De asemenea, ești liberă să adaugi o notă personală salatei, înlocuind afinele, semințele și ierburile, cu fructele tale de pădure, alunele sau condimentele preferate.

Dacă dorești să eviți carnea, iată o rețetă perfectă de chiftele de post!

Salată cu muștar Dijon și albuș de ou

Salată cu ou și muștar Dijon

O rețetă pentru iubitorii preparatelor cu ou, având o notă de prospețime și culoare datorită legumelor folosite. Se obține în doar 20 de minute, cu timp de preparare de 12 minute, cantitatea fiind valabilă pentru două porții.

Ingrediente:

  • 8 ouă
  • 1 lingură ulei extravirgin presat la rece
  • 1 lingură de muștar Dijon
  • Un sfert de cană de țelină rasă
  • O cană de morcovi
  • Jumătate de castravete tăiat felii
  • maioneză
  • 8 roșii cherry

Cum se prepară: Pune ouăle la fiert într-o cratiță mai mare și adaugă sufiecientă apă rece în așa fel încât să le acoperi. Pune-le pe un ochi mai mare, la foc iute și lasă-le timp de trei minute. Ia-le de la foc și pune-le la răcit timp de 15 minute. Pune-le sub apă rece până când ajung la temperatura camerei. Sparge-le coaja și curăță-le, după care îndepărtează albușul. Acesta va fi tăiat pe un tocător, cu un cuțit foarte ascuțit și va fi adăugat într-un castron. Adaugă maioneză, muștar Dijon, țelină și amestecă. Potrivește-le de gust cu sare și piper. Servește salata cu o garnitură din morcovi, castraveți și roșii-cherry.

O porție are 196 calorii, grăsime totală – 7 gr, grăsime saturată – 1 gr, colesterol – 0 mg, Sodiu – 744 mg; Carbohidrați –  16g; Fibre – 4g, Zahăr – 8g; Proteine vegetale – 17g.

În general o linguriță de muștar Dijon conține 3 calorii, însă poate fi și mai mult. O lingură poate avea 10 calorii, însă trebuie să citești eticheta de pe borcan ca să știi ce cantitate folosești.

Salată de fructe proaspete cu frișcă de cocos

Un preparat ce poate ține loc de desert sau de masa de seară scpzut în calorii și care este gata în doar 15 minute. Cantitățile sunt valabile pentru două porții.

Ingrediente

  • Un sfert de miez de pepene galben, feliat în bucăți de 3 cm
  • O cană de căpșune tăiate
  • O portocală curățată de coajă și pieliță și feliată
  • Un măr cu coajă, tăiat în bucăți de 3 cm
  • O lingură de suc de limetă
  • 1 tablespoon fresh lime juice
  • 2 linguri de frișcă din lapte de cocos

Cum se prepară: Combină toate fructele în două castroane pentru salată. Drege-le cu suc de limetă, după care adaugă câte o lingură de frișcă în fiecare bol.

O porție are 196 calorii, grăsime totală – 6 gr, grăsime saturată – 5 gr, colesterol – 0 mg, Sodiu – 15 mg; Carbohidrați –  42g; Fibre – 9g, Zahăr – 31g; Proteine vegetale – 3g.

Foto: thinckstock.com, 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter