Cu ce înlocuieşti carnea dacă ţii post

De Erika Chivu, pe Ultimul update Luni, 07 februarie 2022, 12:21

Carnea, lactatele şi ouăle au rolul lor în alimentaţie, iar dacă renunţi la ele în cele 40 de zile de post, ar fi bine să găseşti înlocuitori la fel de valoroşi din punctul de vedere al nutriţiei.

De ce sunt importante carnea, ouăle şi lactatele

Principalul motiv este conţinutul ridicat de proteine. Carnea, de orice fel, este bogată în proteine, importante pentru muşchi, şi săracă în carbohidraţi. Tot carnea – în special cea roşie – previne anemia prin conţinutul de fier, o formă uşor de absorbit. Mai conţine vitamina B12 care nu se găseşte în produse de origine vegetală şi care este esenţială pentru funcţionarea sistemului nervos.

Lactatele, după cum ştim, sunt cea mai bună sursă de calciu. Iar ouăle conţin şi ele proteine – într-o formă uşor de absorbit – plus o mulţime de vitamine importante, cea mai valoroasă parte fiind gălbenuşul.

Cu ce înlocuieşti carnea, ouăle şi lactatele

Alune, arahide, nuci şi alte fructe oleaginoase – sunt foarte utile pentru că sunt bogate în grăsimi bune. Ar trebui să le incluzi în dieta ta dacă ţii un post care interzice şi uleiul în mâncare. Conţin şi o cantitate de proteine, dar şi carbohidraţi destul de mulţi. Atenţie totuşi dacă vrei să-ţi păstrezi silueta, pentru că oleaginoasele sunt foarte bogate în calorii, în jur de 600 kcal la 100 de grame.

Fasolea uscată, lintea, soia şi alte leguminoase – sunt utile în post pentru că sunt săţioase şi conţin o cantitate mică de proteine – însă cantitatea de carbohidraţi este şi mai mare. Grăsimile tind spre zero, iar numărul de calorii este relativ mic. Fasolea conţine fier şi calciu. În loc de lapte poţi să consumi băuturi din soia. În general conţin calciu adăugat, uneori şi vitamina B12 dacă sunt formulate special pentru vegetarieni.

Tot pentru conţinutul de calciu, ai nevoie de broccoli, migdale, varză „creaţă” şi alte legume cu frunze verde închis.

Dintre legume, mai este util în post spanacul pentru conţinutul de fier, însă acesta se absoarbe mai greu decât din sursele animale. Spanacul este foarte potrivit dacă ţii şi cură de slăbire pentru că are puţine calorii.

Dacă ții post sau doar vrei ceva mai lejer, încearcă acești ardei umpluti cu orez!

Mulţi nutriţionişti sunt convinşi că produsele animale nu pot fi niciodată înlocuite aşa cum se cuvine, fără a apela la shake-uri, batoane proteice, sau alimente cu vitamine adăugate. Totuşi, 40 de zile nu eşti în pericol atâta timp cât eşti sănătoasă, mai ales dacă profiţi şi de toate zilele cu dezlegare la peşte ale postului.

Peştele îţi asigură proteine, grăsimi bune, iar dacă mănânci conserve care conţin şi oasele de peşte, acestea sunt o sursă excelentă de calciu.

Vezi zile de post in 2022 si cand sunt dezlegarile la peste!

Foto: Shutterstock

Citește și: Alimente de post. Ce să mănânci sănătos în perioada postului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter