De ce fug românii de terapie

De Revista Unica, pe

Suntem un popor special. Vrei să ştii principalele motive pentru care românii fug de terapie precum necuratul de tămîie?
Psihologii.  Chiar dacă, în prezent, profesia de psiholog e legiferată şi bine pusă la punct, trecutul ei nu este la fel de roz. Prin anii ’70, profesia de psiholog – la fel ca şi facultatea – au fost desfiinţate, în România. Psiholgii acelor vremuri au ajuns – în cele mai bune cazuri – pe alte posturi decât cele pentru care se pregătiseră. Aşadar, o bună perioadă de timp profesia de psiholog nu a existat. În schimb, în ultima vreme, a apărut un „exces de psihologie“ pe piaţă. De fapt, e vorba despre confuzia creată în jurul faptului că profesia de psiholog nu a fost bine definită o perioadă. Aşa a luat naştere fenomenul „psiho-pupu“, de pe urma căruia profită o serie de nespecialişti.

Îndoiala… carteziană?  În majoritatea domeniilor de lucru supuse opiniei publice,  scepticismul e omniprezent. Cu alte cuvinte, ceea ce nu înţelegem sau ce nu cunoaştem bine e suspect. Cauza o regăsim în anii de restricţii, când toată lumea vorbea cifrat. După o istorie încărcată de îndoieli şi supresie, este oarecum naturală tendinţa de respigere a oricărui lucru care nu e familiar. Dar o reacţie prea defensivă  te poate face să nu vezi pădurea din pricina copacilor.

Să nu spui din casă. E un refren pe care îl ştii mult prea bine, dacă faci parte dintr-o familie tradiţională românească. Secretele, miturile şi tradiţiile sunt, de regulă, bine păstrate. E un fel de titlu de onoare să nu îţi speli rufele în public şi altele asemenea. Păi, cu o aşa „moştenire“ cum să te duci tu la un om, fie el şi psiholog, şi să îi spui tot „din casă“?

Fericirea e sport naţional. La români, voia bună e la mare preţ. Dovadă stau ospitalitatea, chefurile de pomină şi moştenirea noastră de la daci, cimitirul vesel de la Săpânţa. Aşadar, dacă eşti tristă, nu trebuie să se vadă, că nu dă bine.  Lasă-mă să ghicesc: răspunsul tău la întrebarea „eşti supărată?“ e cumva „nu, ţi se pare, sunt doar un pic obosită“? Ca şi cum dacă ai fi supărată ai încălca într-un fel legea marţială a bunei dispoziţii.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter