Dacă mă las de fumat, mă îngraş?

De Revista Unica, pe

Răspunsul este „da“, dar nu te panica! Iată cum poţi controla greutatea în această situaţie.
Vestea bună este că există soluţii pentru a renunţa la fumat fără a acumula kilo-grame în exces, dar poate până acum ţi-a fost teamă chiar să te gândeşti la asta. Nu vei vedea rezultatele din prima lună în care ai scăpat de ţigări, dar cercetările făcute au arătat că majoritatea oamenilor au reuşit să rămână, în decurs de şase luni, cu o greutate constantă. Şi au izbutit să renunţe la dependenţa de ţigări.

Fapte

Fumatul arde calorii. La propriu, consumul caloric asociat unui pachet de ţigări este de aproape 250 de kcal. Bineînţeles, nu este recomandat să fumezi pentru a da jos kilograme. Atunci când o faci, organismul tău este înecat în toxine şi sufocat de lipsa de oxigen din ţesuturi; se produc procese extrem de complexe, care lasă corpul fără vitaminele şi mineralele de care are atâta nevoie. Aşadar, presupunând că reuşeşti să menţii consumul alimentar la exact acelaşi nivel ca înainte să renunţi la fumat, excedentul de 250 de kcal va favoriza o uşoară creştere în greutate, de până la două, trei kilograme.
Fumatul taie pofta de mâncare, aşa că e posibil ca după ce renunţi la tutun să simţi că ai un apetit mai crescut. Nu te alarma, în decurs de trei săptămâni se reglează şi se încadrează în limite normale.
Fumatul afectează papilele gustative şi mirosul, deci după ce renunţi poţi savura aromele alimentelor şi e posibil să mănânci cantităţi mai mari, ceea ce poate provoca un câştig în greutate.
Cea mai bună soluţie este să controlezi mărimea porţiilor şi să ai un program regulat de alimentaţie.

Soluţii

Cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să plănuieşti din timp renunţarea la fumat.
Fă sport regulat. Devino mai activă în viaţa obişnuită şi practică zilnic exerciţii de respiraţie. Astfel te asiguri că ai o pârghie prin care îţi controlezi evoluţia greutăţii. Pentru că sportul şi activitatea fizică regulată au un rol esenţial în menţinerea greutăţii corporale la un nivel normal.
Planifică mesele. Dacă îţi pregăteşti în fiecare zi felurile de mâncare pe care trebuie să le consumi pe durata întregii zile, vei fi mult mai puţin tentată să alegi la întâmplare o pizza la pachet sau o porţie mare de paste. Vei deţine astfel controlul asupra caloriilor ingerate şi vei reduce riscul kilogramelor acumulate.
Hrăneşte-te natural. Alege să mănânci legume verzi, să bei lactate naturale şi minimum doi litri de apă zilnic. Studii făcute pe grupuri de fumători cu diverse grade de dependenţă au evidenţiat faptul că alimente precum carne, băuturi cu cofeină sau carbogazoase, dar şi alcoolul modifică gustul ţigărilor şi favorizează creşterea cantităţii de tutun fumată. Când ţi se face poftă de mâncat, alege gustări sănătoase, cum ar fi tulpini de ţelină verde, morcovi, ardei gras. Nu doar că vei mânca sănătos, dar îţi vei îmbunătăţi tranzitul intestinal şi vei obţine un aport de vitamine şi minerale esenţial pentru organism.
Poate nu este cel mai uşor lucru să renunţi la fumat, dar fii sigură că este cea mai sănătoasă alegere pe care o poţi face. Trăieşti mai mult, mai bine, mai sănătos. Renunţă la fumat pentru tine!
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter