Arsuri, otită şi diaree. Vezi cum le eviţi în vacanţă

De PR, pe

Este vară, este perioada concediilor, toată lumea se gândeşte la munte, la mare, la excursii. Chiar şi în vacanţă trebuie să ne protejăm şi să fim atenţi la sănătatea noastră. Marius Oltean, farmacist specialist DONA, ne face câteva recomandări legate de modul în care putem să ne îngrijim pielea și ochii de razele puternice ale soarelui, dar și cum se pot vindeca iritațiile și ciuperca piciorului.
 

Cum ne protejăm ochii?

Ochii nu pot fi protejați de acțiunea nocivă a radiației solare prin aplicarea de produse cu factor de protecție sau cu substanțe ce ecranează radiația solară, datorită lipsei de  toleranță a acestor produse asupra mucoasei conjunctivale. Astfel, singura metodă de protecție este folosirea de ochelari de soare. Cei mai buni sunt cei achiziționați din centrele de optică medicală sau din farmacii și nu din magazine, respectând recomandările medicilor oftalmologi. Indiferent de anotimp, ochelarii de soare cu filtre sunt obligatorii, deoarece ultravioletele sunt la fel de periculoase și iarna și vara. Este indicat ca ochelarii să aibă protecție solară de minimum 100%, în special pentru radiațiile UVB, cele mai periculoase pentru ochi. Atenție, protecția este asigurată de filtrul inclus în lentilă, nu de culoare.

Cum ne îngrijim pielea feței de razele puternice ale soarelui?

Pielea protejează organismul împotriva bacteriilor, reglează temperatura corpului și preia informațiile din mediul exterior legate de senzația de cald, rece, durere și presiune. Atunci când există un dezechilibru intern, au loc modificări și la nivelul pielii.
O față îngrijită indică faptul că starea sănătății unei persoane este bună. Îngrijirea feței de acțiunea radiației solare trebuie să devină o rutină, nu neapărat pentru anotimpul călduros și nu este adresată doar sexului feminin. La nivel mondial numărul de probleme datorate unei expuneri inadecvate la soare este în creștere.
Cele mai bune produse pentru îngrijirea feței sunt cele cu factor mare de protecție solară, cu SPF înalt, peste 50. De preferat sunt emulsiile sau soluțiile uleioase. Nu sunt indicate cremele pentru că prin consistența lor mai grasă acoperă porii feței si deseori duc la complicații. Folosirea unei creme de zi cu factor de protecție adecvat tenului tău te va ajuta să previi îmbătrânirea prematură a pielii. De asemenea, dacă îți dorești să ai un ten tânăr și sănătos, folosește o cremă hidratantă cu SPF ca bază pentru machiaj sau un fond de ten cu protecție solară.
Un tratament cu coenzima Q10 care pătrunde în straturile pielii și protejează organismul împotriva radiațiilor solare trebuie făcut cu aproximativ o săptămână înainte de expunerea la soare.
Efect protector împotriva radiațiilor solare îl are și ceaiul verde, care fie se bea, fie se aplică direct pe piele.
Cremele cu aloe vera sunt și ele folosite pentru protejarea feței de efectele nocive ale soarelui. Acestea au acțiune antiinflamatoare, antiseptică, nutritivă, emolientă și cicatrizantă.
O bronzare uniformă și sănătoasă se obține consumând alimente bogate în beta-caroten. Acestea au efect antioxidant, întârzie proceseul de îmbătrânire și protejează împotriva efectelor nocive ale radiațiilor ultraviolete.

Cum putem scăpa rapid de constipaţie sau de diaree în vacanţă?

În primul rând, aveţi mare grijă ce alimente consumaţi, cum sunt preparate şi ce termen de valabilitate au acestea. În al doilea rând, igiena este un factor determinant pentru a-ţi păstra sănătatea în vacanţă. Majoritatea persoanelor atunci când plecă în vacanţă au probleme de constipaţie sau de diaree, până îşi formează un nou ritm sau până se obişnuiesc cu noul loc. Pentru a evita constipaţia este bine să consumaţi fructe (cu excepţia bananelor), legume, cereale, sucuri naturale şi să vă hidrataţi bine. În schimb, pentru a combate rapid diareea, este bine să mâncaţi orez, pâine, biscuiţi, iaurt, pui fiert şi să beţi ceaiuri de mentă.

Cum să te fereşti de otită, atunci când rişti să îţi intre apa în urechi?

Germenii din apa bazinului produc infecții oculare, dar și otite. De aceea, este bine să intri în apă cu ochelari, cască și dopuri de urechi. După ce ieși din bazin este indicat să te speli imediat. Spală-ți ochii cu apă curată și scoate apa din urechi cu ajutorul unui prosop moale.
Cele mai frecvente boli pe care poţi să le iei din apă sunt: gastroenterite, dermatite, conjuctivite, infecții respiratorii, precum şi otite.
Pentru un tratament adecvat al acestora este indicat să mergeți la un cabinet medical.
Pentru a fi liniştiţi şi relaxaţi în vacanţă şi pentru a vă bucura din plin de zilele frumoase de vară, este bine să ţineţi cont de aceste câteva sfaturi foarte simple.

Sursa foto familie vacanta: Shutterstock
 
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter