Sănătate sexuală: Ce se întâmplă cu virusul HIV?

De Adina Radu, pe
Sex

La aproape 40 de ani de când HIV (Human Immunodeficiency Virus – Virusul Imunodeficienţei Umane) a fost prima oară descoperit ca virus în organismul uman, peste 25 de milioane de oameni şi-au pierdut vieţile din cauza lui. În prezent, tot mai puţine persoane sunt infectate cu HIV, însă virusul încă nu a fost abolit de faţa Pământului.

Statistici

Potrivit Organizaţiei Mondiale de Sănătate (World Health Organization), în întreaga lume există peste 32,8 milioane de oameni care trăiesc cu HIV şi SIDA şi din acest total, 22,5 milioane care suferă de SIDA, adică 69%, locuiesc în Africa.
Există şi o veste bună: tot mai puţine persoane sunt infectate cu HIV în întreaga lume şi tot mai puţine persoane mor din cauza bolii produse de virus. Încă din 1999, anul în care au avut loc cele mai multe infectări cu HIV, la nivel global, infectările au scăzut cu 19%.

Infectarea cu HIV

La început s-a crezut că virusul este transmis de către homosexuali, însă în timp cercetătorii au aflat că lucrurile nu stau deloc aşa. Virusul poate fi transmis prin sex neprotejat (heterosexual şi homosexual), folosirea aceluiaşi ac de către mai multe persoane pentru injectarea drogurilor, transfuzii cu sânge contaminat şi prin alăptarea bebeluşului de către o mamă infectată. Fiecare dintre aceşti factori reprezintă o ameninţare, atât pentru sănătatea personală, cât şi pentru cea publică.
Mai mult, cercetătorii au descoperit că cel mai mare risc de infecţie îl prezintă cei cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani, însă şi rata infectării tinerilor a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 25%, datorită campaniilor anti-HIV/SIDA.

Tratament

De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au dus adevărate lupte pentru a descoperi tratamentul bolii SIDA, însă până în prezent nu au reuşit să descopere un vaccin sau medicamente care să trateze definitiv boala. În schimb au descoperit diferite tratamente ce pot creşte speranţa de viaţă cu până la 13 ani a celor infectaţi.

Prevenţia

Prevenţia este cheia pentru a controla pandemia SIDA, în special prin promovarea sexului protejat, furnizarea acelor de unică folosinţă şi campanii pentru a face HIV cunoscut în rândul tinerilor.
Foto:Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter