Dragoste şi sex: De ce ne înşelăm iubiţii?

De Mia, pe
Sex

S-ar spune că bărbaţii sunt cei fustangii şi aleargă după alte femei deşi se află deja în relaţii. Dar lucrurile nu stau cu adevărat aşa, ci şi femeile şi bărbaţii sunt infideli în mod egal. Motivele diferă, însă. Iată care sunt cele mai des întâlnite motive ale femeilor:
Trece prin schimbări
Orice fel de schimbare majoră în viaţa unei femei – terminarea facultăţii,  mutatul într-un apartament nou, pierderea unui părinte sau avansarea în relaţia de cuplu – pune presiune. Chiar dacă este vorba de ceva pozitiv, ce îşi doreşte, cum ar fi locuitul în propria casă, această schimbare poate declanşa dorinţa să găsească pe altcineva căruia să-i acorde atenţia, ca să „uite” prin ce trece în prezent.
Relaţia de cuplu se destramă
Femeile au instincte mai bine dezvoltate decât bărbaţii şi îşi dau seama mai devreme atunci când o relaţie se apropie de final. Când simte asta, va încerca să umple golul cu orice altceva ar putea face despărţirea mai puţin dureroasă. În plus, dacă ea este cea care vrea să facă acest pas, îşi înşală partenerul pentu a „testa apele” şi apoi să meargă mai departe dacă totul merge strună.
Sex: Semne că nu eşti deloc bună la pat
Nu se mai distrează
Compania iubitului este comodă şi plăcută, dar nu mai este ca la început. Cei doi nu se mai distrează împreună, nu mai râd împreună – iar râsul este foarte important pentru o relaţie de cuplu, spun psihologii. Atunci când o femeie întâlneşte un alt bărbat – coleg de serviciu, de exemplu – şi începe să se simtă bine alături de el, atunci începe să vadă ce îi lipseşte în relaţia actuală.

Citeşte mai departe pe pagina următoare!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter