Condiţia fizică şi viaţa ta sexuală

De Stela Moisescu, pe

Sexul este o activitate fizică. Mulţi spun, chiar, că sexul este un sport. Potrivit experţilor, sexul este un sport pe care nu-l poţi practica eficient fără o condiţie fizică bună.
Cel mai probabil ai remarcat şi tu. Sexul înseamnă plăcere pură până într-un anumit punct. După care diferiţi cârcei, respiraţia greoaie şi muşchii tot mai greu de încordat te anunţă inevitabil că oboseala ia locul plăcerii, iar orgasmul nu prea mai are şanse să se instaleze.

Ei bine, pentru o partidă de sex lungă şi satisfăcătoare ai nevoie de condiţie fizică excelentă. Iată ce exerciţii fizice şi alimentaţie îmbunătăţesc activitatea sexuală.

Exerciţiile fizice pentru sex satisfăcător  

Pentru un sex satisfăcător ai nevoie de un corp flexibil şi tonifiat, cu o circulaţie a sângelui optimă.

Circularea sângelui deficitară îi afectează atât pe bărbaţi cât şi pe femei. În cazul nostru, circulaţia sangvină în zona clitorisului trebuie să fie suficient de intensă pentru a ne excita şi pentru a ajunge la orgasm.

Nu degeaba se zice că femeile cu picioarele reci nu sunt bune la pat. În realitate ele stau prost cu circulaţia sangvină şi nu se excită suficient. Potrivit unui studiu, femeile active fizic au avut cu până la 169% mai multă presiune sangvină în zona intimă la vizionarea unui film pentru adulţi decât femeile sedentare, arată webmd.com.

Nici bărbaţii nu sunt feriţi. O circulaţie proastă a sângelui le cauzează acestora probleme erectile.

Aşa că nu strică să-l incluzi şi pe iubitul tău în sesiunea următoare de exerciţii fizice.

Plimbare de 20 de minute pe zi

Cel mai indicat este să mergeţi pe jos timp de 20 de minute pe zi. Astfel, îţi menţii la nivel optim circulaţia sângelui şi previi anumite afecţiuni cardiace. Nu în ultimul rând, plimbarea stimulează eliberarea de endorfine, care te fac să te simţi bine în pielea ta, un alt aspect important pentru un sex satisfăcător.

Doctorul Kevin Davies îţi sugerează câteva tipuri de exerciţii special concepute pentru sex satisfăcător.

1. Exerciţii Kegel nu sunt doar pentru femei

Antrenaţi-vă muşchii pe care îi folosiţi pentru a amâna urinarea. Aceştia sunt responsabili si cu plăcerea fizică. Bărbatul îşi poate prelungi ejacularea, iar tu poţi ajunge mai uşor la orgasmul vaginal dacă faci câteva seturi de exerciţii Kegel pe zi. 

Încordaţi muşchii amintiţi, relaxaţi, după care încordaţi şi menţineţi starea timp de 10-15 secunde, apoi relaxaţi. Repetaţi de 10 ori, de cel puţin trei ori pe zi. În cazul femeii exerciţiile reduc şi riscul infecţiilor vaginale, care, printre altele, afectează plăcerea sexuală.

2. Ridicări ale pelvisului

Stai aşezată pe spate cu genunchii îndoiţi şi braţele pe lângă corp. Ridică-ţi pelvisul de la podea şi coboară-l, ca în timpul actului sexual. Davies susţine că acest tip de exerciţiu îţi măreşte rezistenţa fizică, mai ales în timpul poziţiei doggy-style şi îl urcă pe primul loc în topul său de exerciţii pentru un sex mai satisfăcător.

3. Flotări

Da, sunt bune pentru a tonifia toţi muşchii corpului şi îţi oferă mai multă rezistentă, orice poziţie ai încerca. 10 flotări pe zi femeile, 20 bărbaţii, iar partidele voastre de sex vor fi mai lungi şi mai satisfăcătoare.

4. Abdomene cu picioarele încrucişate

Aşează-te pe spate şi îndoaie genunchii. Din această poziţie ridică genunchii până când picioarele, de la genunchi în jos, sunt paralele cu solul. Mai departe încrucişează-ţi picioarele.

Din această poziţie ridică-ţi pieptul de la podea ţinând mâinile la ceafă sau încrucişate pe piept. Efectueză mişcarea încordând doar muşchii abdominali. Pentru a nu-ţi extenua gâtul, fixează cu privirea un punct pe tavan în timpul exerciţiului. Davies îţi recomandă câte 20 de abdomene pe zi.

5. Exerciţiul „rugăciunii”

Tot aşezată pe spate, cu picioarele depărtate şi genunchii îndoiţi, împreunează-ţi mîinile ca în timpul rugăciunii. Ridică-te de la sol încordând muşchii abdominali până când ajungi cu mâinile între genunchii îndoiţi. Repetă exerciţiul de 20 de ori pe zi.

Kevin Davies susţine că aceste tipuri de exerciţii te vor face să oboseşti mult mai greu în timpul sexului, datorită muşchilor de pe spate şi abdomen care sunt tonifiaţi.

Alimentaţie pentru sex satisfăcător

Grăsimile saturate şi carbohidraţii îţi dau o stare de oboseală permanentă, inhibă libidoul şi îţi afectează rezistenţa din timpul actului sexual.

O dietă echilibrată, bogată în legume şi fructe nu te ajută doar să scapi de kilogramele în plus, dar te şi energizează pentru sex.

„Nutriţia este extrem de importantă pentru un sex satisfăcător. O regulă în acest sens este că alimentele benefice pentru inimă sunt benefice şi pentru organele genitale”, arată doctorul Lynn Edlen-Nezin.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter