Relaţiile la distanţă: capcane şi soluţii

De Stela Moisescu, pe

Peste tot auzi de tot felul de tehnici de apropiere emoţională în cazul relaţiilor la distanţă. Ceea ce nu ne place să auzim este că acest tip de relaţie nu este atât de uşor de construit…
… precum o relaţie în care distanţa nu e un impediment.

Dezavantajele relaţiilor la distanţă

Cel mai dificil de întreţinut sunt acele relaţii în care cei doi se află de la bun început la mare distanţă.

1. Nu există o bază reală pentru construirea intimităţii.

„Intimitatea într-un cuplu se deosebeşte de alte tipuri de a fi intim cu cineva tocmai prin aspectul erotic: prin mângâiere, intimitate sexuală şi dezvoltarea unor sentimente durabile în raport cu o persoană prezentă în mod real”, descrie Diana Costache, consilier si psihoterapeut.

2. Ne îndrăgostim de o plăsmuire.

În lipsa unui contact fizic şi a unui anumit timp petrecut împreună sunt şanse să ne clădim o imagine ideală, şlefuită după propriile aşteptări a persoanei aflate la distanţă.

Nefiind în contact real cu aceasta, primind doar frânturi precum discuţii telefonice, întâlniri pe fugă sau mesaje, poţi să îţi imaginezi orice, explică psihologul.

„Momentul în care parcurgeţi distanţa dintre voi doi este decisiv. Doar atunci când sunteţi în aceeaşi proximitate spaţială veţi reuşi să vedeţi realitatea relaţiei voastre”, explică Claudia Necula, psiholog.

3. Nu suntem pregătiţi pentru o legătură serioasă.

Distanţa fizică poate fi un pretext pentru a nu te implica în ceva mai serios.

Poate că există lucruri pe care doreşti să le ţii ascunse, sau la polul opus, există aspecte mai puţin plăcute în ceea ce priveşte cealaltă persoană, aspecte pe care nu doreşti să le înfrunţi.

„Relaţia la distanţă supravieţuieşte atâta timp cât cei doi sunt dispuşi să o întreţină”, susţine Claudia Necula.  

Cum întreţii o relaţie la distanţă?

Nu este vorba doar despre sesiuni de folosire a webcame-ului sau de făcut naveta unul la celălalt. Pentru a pune bazele unui relaţii la distanţă este necesar să stabiliţi cât de întemeiat este motivul pentru care alegeţi această distanţă, dar şi pentru cât timp veţi convieţui astfel.

Ceea ce contează este să conştientizaţi care este durata despărţirii, e vorba de o săptămână, o lună sau caţiva ani, şi care sunt efectele ei asupra relaţiei.

„Nu mă pot aştepta la o relaţie de cuplu durabilă şi profundă între două cercuri care nu se ating  şi care nici nu au ca prioritate să se intersecteze curând. Este normal să fim diferiţi, să avem ţeluri diferite în anumite etape ale vieţii, însă o relaţie de cuplu se clădeşte prin planuri şi proiecte comune”, consideră Diana Costache.

Chiar şi atunci când planurile voatre de viitor coincid, prezentul vă întinde câteva capcane care pot duce chiar la despărţire.

Lipsa de încredere este duşmanul numărul unu al relaţiei la distanţă. Clarificaţi de la bun început ce doriţi de la capitolul fidelitate sexuală.

Totodată, mărturiseşte-i de fiecare dată frustrările tale, dacă, spre exemplu, el îşi inchide telefonul foarte des. Orice nemulţumire ţinută ascunsă, în cazul unei relaţii la distanţă, vă poate destrăma cuplul.

Psihologul Necula Claudia atrage atenţia asupra situaţiei în care se instalează răceala emoţională, o lipsă de interes şi de preocupare faţă de celălalt. Fii atentă cât timp îi ia să te sune, dacă tu nu-l cauţi. Într-o astfel de relaţie amândoi trebuie să iniţiaţi dialogul în mod egal.

„Atunci când relaţia la distanţă devine doar o promisiune pentru mai mult, fără semne reale de concretizare, cei doi ar putea să ia în considerare căutarea unor parteneri care să le ofere posibilitatea unei relaţii mai implinite”, precizează Diana Costache. 

Foto:
Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter