Ce spun gesturile tale despre tine

De Unica.ro, pe

Mâinile, privirea, braţele, întreg corpul nostru vorbeşte despre noi fără ca noi să fim conştienţi şi, de multe ori, spune adevărul.
Să interpretezi micile tale gesturi, precum şi pe cele ale celorlalţi este
la fel de uşor ca atunci când amesteci zahărul într-o ceaşcă de cafea.

Mâinile

Cine este cel din faţa ta? Un timid, sensibil sau, dimpotrivă, o persoană egoistă? Descoperă acest lucru observând modul în care amestecă în cafea…

1. Cu mâna dreaptă, în sensul acelor de ceasornic
Este vorba despre o persoană tandră şi sensibilă la problemele apropiaţilor săi.
Poate fi un bun ascultător şi un prieten de nădejde.

2. Cu mâna dreaptă, în sens invers acelor de ceasornic
În acest caz, ai în faţă un individ curios. Pentru a-i atrage atenţia, trebuie să ştii să îl surprinzi. Dacă vrei să obţii ceva de la el, fă-o imediat: mâine va fi prea târziu!

3. Cu mâna stângă, în sensul acelor de ceasornic 
În acest caz ai de-a face cu o persoană foarte sensibilă, chiar un pic visătoare. Poate fi şi un om deosebit de credincios.

5. Cu mâna stângă, în sens invers acelor de ceasornic
Chiar dacă îl plictiseşti, te ascultă până la capăt, dar în realitate nu
crede nimic din ceea ce spui. E un sceptic fără scăpare.

Degetul mare

În timp ce vorbeşti cu o persoană, urmăreşte felul în care acesta îşi „frământă” mâinile şi degetele. Vei şti ce fel de persoană este chiar dacă îl vezi pentru prima dată în viaţă.

1. Degetul de la mâna dreaptă se sprijină pe cel de la mâna stângă
Cel care are un astfel de tic este un bun organizator, o persoană raţională, care este capabilă să obţină ceea ce îşi doreşte.

2. Degetul de la mâna stângă se sprijină de cel de la mâna dreaptă
în acest caz, punctul forte al persoanei din faţa ta este creativitatea. Sigur îşi desfăşoară activitatea într-un domeniu în care este nevoie să fii inventiv.

3. Degetele mari se ating doar la extremităţi
Ai în faţă un autoritar. Este o persoană care vorbeşte mult, dar este capabilă să se asculte doar pe sine. Nu dă prea multă importanţă celor spuse de interlocutori.
4. Degetele mari sunt ascunse în spatele celorlalte.
Este un gest specific unui individ infantil. Este un etern adolescent, un pic timid
şi, de multe ori, nesigur pe el.

Limbajul sexual al trupului

Oamenii nu au nevoie numai de vorbe pentru a-şi declara atracţia pe care o simt unii pentru alţii. Unele gesturi înseamnă mai mult decât orice cuvânt.
Dacă două persoane se plac, buzele li se întredeschid uşor când se privesc prima dată. Când o femeie se joacă cu părul, e atrasă de bărbatul cu care conversează. De asemenea, se spune că, dacă cineva te place, îşi atinge foarte des bărbia, obrajii şi urechile când vorbeşte cu tine. Când bărbatul o ia pe femeie de braţ sau de umăr, vrea să o protejeze, dar şi să dea celorlalţi bărbaţi un semnal că partenera lui e inabordabilă.

Poziţia picioarelor    

Dacă cel cu care vorbeşti încrucişează des picioarele, şi anume de mai mult de 20 de ori în 30 de minute, înseamnă că este o persoană destul de emotivă, uşor impresionabilă.

Piciorul drept încrucişat peste cel stâng, mai ales în cazul unui bărbat, este semn că persoana respectivă este convinsă de argumentele celui cu care stă de vorbă. Când, dimpotrivă, cineva ţine piciorul stâng deasupra celui drept, poate însemna două lucruri. În cazul unei femei, este semn că ai în faţa ta o persoană plină de imaginaţie. Dacă vorbim despre un bărbat, fii atentă, deoarece poţi avea de-a face cu un individ destul de agresiv.

Poziţia braţelor

Dacă interlocutorul tău stă în picioare cu mâinile în şolduri, înseamnă că este atent la ceea ce îi spui, dar dintr-o postură agresivă. Dacă, însă, îşi ţine braţele încrucişate la piept, este semn de neîncredere: nu îl vei convinge niciodată.
Dacă duce mâna la obraz sau îşi mângâie gâtul, înseamnă că se gândeşte la ceea ce i-ai spus şi încearcă să ia o hotărâre legată de acel subiect. Atingerea  nasului sau a ochilor în timp ce vorbeşte este un semnal care, de obicei,
indică îndoială, scepticism sau minciună.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter