Care a fost primul job al lui Pepe? „Niciodată nu mi-a fost rușine”

De Unica.ro, pe Ultimul update Joi, 17 iunie 2021, 11:35

În noiembrie 2020, Pepe (41 de ani) și soția lui, Raluca Pastramă (29 de ani), anunțau că s-au separat. Fostul cuplu are împreună două fiice, Maria (8 ani) și Rosa Alexandra (5 ani).

În prezent, artistul este unul dintre concurenții show-ului TV Te cunosc de undeva. Înainte de a câștiga notorietate ca solist, Pepe a avut mai multe locuri de muncă și nu este rușinat de niciunul dintre ele.

Care a fost primul job al lui Pepe? „Niciodată nu mi-a fost rușine”

„Am filmat pe la nunți și alte petreceri private, am fost ospătar, vânzător de haine și de cafea. Niciodată nu mi-a fost rușine și sper ca, atunci când voi avea un copil, să fie și el la fel de ambițios”, povestea celebrul artist înainte să devină tată.

După separarea de soția lui Raluca, în emisiunea La Măruță, Pepe spunea: „Au fost niște schimbări majore în viața mea. (…) Lucrurile, în momentul de față, vă garantez că sunt așa cum le-am prezentat în primul filmuleț. Am spus de la început că nu vor fi scandaluri.

Că au fost mici derapaje, astea au trecut din punctul meu de vedere. Suntem bine. E o situație amiabilă. Am hotărât-o și am stabilit-o de la bun început. (…) Și de Crăciun și de Revelion, fetele sunt și la mine și la Raluca. Așa este normal. (…)

Deciziile se iau de comun acord și împreună cu copiii. (…) Eu am insistat să vorbesc cu Raluca și am reușit. (…) M-au surprins niște lucruri acum o perioadă de timp și am avut niște discuții. Nu au fost escapadele despre care s-a vorbit”, a declarat Pepe.

La vremea aceea, în presă s-a speculat că artistul ar fi fost violent cu Raluca după ce ea ar fi mers alături de un bărbat, într-un grup mai mare de prieteni, la munte. Potrivit acelorași zvonuri, Raluca ar fi avut o relație cu respectivul bărbat.

Ce spune Pepe despre împăcare? 

Recent, vorbind despre împăcare, Pepe a mai spus pentru Antena Stars: „Noi nu suntem certați, dar de împăcare nu se pune problema, sub nicio formă. Ca relație nici nu se pune problema. Noi am vorbit și azi.

O să divorțăm la notar. Nu mai avem nicio treabă. Noi nu mai dormim în același pat din octombrie. Stăm la aceeași masă împreună. Am vorbit și noi cu persoane care au mai trecut prin viață. Copiii au reacționat chiar bine, nu ne așteptam ca ele să știe deja ce înseamnă situațiile de genul”.

Foto: Facebook

Citește și:

Artistul Mark Stam și iubita lui, la un pas de despărțire? „Nu pot să zic că este roz când nu este”

Ce studii are Andreea Ibacka, soția lui Cabral, și cum a devenit actriță

Cine câștigă mai mulți bani, Cristina Șișcanu sau Mădălin Ionescu?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter