:contrast(8):quality(75)/https://static.unica.ro/wp-content/uploads/2020/05/Monica-Ionita.jpeg)
În cimitirul din comună, într-una dintre duminici, aprindeam împreună cu Luca lumânări pentru cei dragi pierduți din familie. În spațiul ferit din subsolul criptei, era o lumânare, diferită de ale noastre.
– Luca, aprinde-o și pe aceea, te rog.
Ezită și mă privește.
– Eu nu o ating, dacă iau corona, cine știe cine a venit și a pus-o.
În amuțeala gândurilor mele și a liniștii locului, am tresărit, străpunsă de reflexul copilului meu. E o secvență recentă care redă, poate, cel mai bine, nivelul de responsabilitate atins de unul dintre locuitorii acestei planete.
Mi-am făcut debutul pe această platformă a prietenilor Unica, așternând gânduri în plină criză sanitară. Îi promisesem Ralucăi (n.r. Raluca Hagiu, redactor-șef Revista Unica) să nu monopolizez, să ne distanțăm, mergând mai departe, abordând și alte teme, căci e prea mult despre Covid – 19. Iată că revin, pentru că suntem martorii unei dinamici nemaîntâlnite, în care azi e mai bine, mâine e mai rău și invers. Ne întrebăm de unde mai începe responsabilitatea și cum ne educăm, înconjurați fiind de cascade de mesaje comunicate în fel și chip. Luca, la cei 12 ani, nu stă lipit de știri (cred că are, totuși, o aplicație instalată pe telefon, cu funcție de alertă), e în lumea lui, a filmelor, a jocurilor (din orice ecran îi e la îndemână), a cărților, a personajelor care îi apar uneori noaptea în vis. Așadar, nu se duce către știre, panica de a nu atinge ceva atins de altul nu s-a dezvoltat educațional mediatic.
Ieri, Organizația Mondială a Sănătății ne transmitea că trebuie să fim pregătiți pentru o luptă pe termen lung împotriva pandemiei. În orase și regiuni din lume se instituie portul măștii obligatoriu și în aer liber, se prelungesc stări de urgență, se carantinează din nou, în funcție de volumul cazurilor întregistrate. Universitatea Harvard a anunțat că în 2020 – 2021, toate cursurile academice vor fi ținute în regim online. Iată perspective pe termen scurt și mediu care ne determină să fim din ce în ce mai reponsabili.
Firește că mi-e dor. Mi-e dor să merg la petreceri, sa dansez, sa fredonez muzică în piețe la concerte mari, umăr lângă umăr cu prietenii și fanii, să schimb ținute, sa folosesc un pic de culoare pe chip, să port tocuri mai des, să călătoresc în orice destinație îmi face cu ochiul, să invit prieteni acasă la mese gătite de mine, să mă plimb nestingherită prin magazine, să cunosc oameni noi..
Firește că mă întreb, cum se vor îndrăgosti copiii noștri, cum vor lua parte la astfel de libertăți (la scara lor inițială) în viitor. Când colegul sau colega de banca e doar în spatele unui ecran. Când vor trece luni și poate ani, în lupta asta, « pe termen lung », în care și noi și ei ne vom schimba.
Citește și – Back în time week – Top cele mai bune seriale cu aromă ultra vintage!
Așa că poate unele merită să mai aștepte, dacă facem un efort colectiv și respectăm ce e de respectat. Masca asta, drapelul arborat de fiecare națiune, trebuie purtată. Și nu dintr-o panica excesivă pe care copilul meu mi-a dezvăluit-o la pachet cu un comportament excesiv de reponsabil, ci dintr-un simț dezvoltat al responsabilității în societatea în care trăim, încă îmbibată de peste 1 000 de cazuri în 24 de ore. Bună, rea, schimbarea vine cu noi. Oricare dintre noi poate fi un exemplu pentru celălalt, distantați în job, în stradă, în acest curs adaptabil al vieții.
Urmărește-ne pe :contrast(8):quality(75)/https://pasalau1.dev.unica.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
;'%3E%3C/svg%3E)
