Cum să ceri o mărire de salariu

De Stela Toderașcu, pe
De-a lungul carierei mele în corporație nu mi-am negociat niciodată salariul. Creșterile au venit natural, odată cu schimbarea rolurilor, și nu-mi puneam problema niciodată dacă aș fi meritat mai mult, pentru că în ierarhia nevoilor mele mărirea de salariu era mai pe la finalul listei.

În ultimele două luni, pe lângă clienții mei cu care lucrez pentru a-i ajuta să facă o schimbare în carieră, am avut solicitări de la câțiva să-i ajut să poată cere o creștere de salariu.

Una dintre barierele în cererea unei măriri de salariu o reprezintă situația economică actuală. Industriile sunt afectate în mod diferit de criza sanitară. Înainte să iei o decizie cu privire la ce vei spune în discuție, documentează-te despre rezultatele companiei în care lucrezi și pune pe hârtie rezultatele echipei din care faci parte.

O altă barieră ar fi faptul că, deși simți că meriți o mărire de salariu, nu ai nimic notoriu de menționat managerului tău din ceea ce ai făcut în ultima perioadă. Unele notițe sau întâlniri din calendar te vor face să îți reamintești ușor proiectele din care ai făcut parte și taskurile pe care le aveai de făcut. Cu cât vei avea mai multe acțiuni ce au dus la rezultate concrete, cu atât dis­cursul tău va avea o greutate mai mare.

Cum să ceri o mărire de salariu

Dacă ai certitudinea că meriți o mărire de salariu, solicită o întâlnire cu șeful tău, pregătește-ți discursul și răspunsurile la posibilele întrebări și nu ezita.

Care ar fi totuși procesul care ți-ar asigura 99% șanse de reușită? Este un proces verificat de câțiva dintre clienții mei, majoritatea obținând creșterea pe care și-au dorit-o.

1. Începe prin a răspunde la toate între­bă­rile de mai jos.

2. Setează o întâlnire cu șeful tău.

3. Construiește-ți discursul.

4. Exersează discursul înainte de întâlnire, pentru a nu te bloca din cauza emoțiilor.

5. Să ai în minte faptul că, indiferent de cum te vei descurca la întâlnire, șansele să îți scadă salariul sunt zero, deci nu ai nimic de pierdut.

6. Să faci o listă cu toate întrebările posibile pe care ți le-ar putea pune șeful tău și să ai răspunsurile pregătite pentru acestea.

7. Lucrează cu un coach, pentru a te ajuta să îți atingi obiectivul dorit.

Cum să te pregătești de discuția cu șeful tău

Răspunde la toate întrebările de mai jos, cât mai detaliat și concret. Acestea vor reprezenta baza de la care îți vei construi discuția cu șeful tău.

1. Gândește-te la ce îți place cel mai mult la jobul tău. De ce ai ales să faci ceea ce faci acum? Ce legătură au valorile tale cu ale companiei pentru care lucrezi?

2. Care sunt acțiunile/rezultatele a ceea ce
ai făcut în ultimul an, care au avut un impact
pozitiv asupra rezultatelor departamentului din care faci parte sau ale companiei în general?

3. Ce faci tu și nu poate face altcineva, ce te face indispensabil în rolul tău actual?

4. Ce ar putea învăța colegii tăi de la tine?

5. Ce mărire vrei să ceri? Este foarte important să ai un ordin de mărime, preferabil în procente.

6. Dacă șeful tău ar trebui să aleagă o abilitate a ta care iese în evidență, ce ar alege?

7. Ce ai putea aduce în plus în anul care urmează pentru ca businessul din care faci parte să crească? (clienți noi, implementarea unor procese care sporesc vânzările, metode noi de comunicare, preluarea de noi responsabilități etc.)

Chiar dacă nu mi-am negociat niciodată salariul, de-a lungul carierei am negociat alte lucruri importante pentru mine: salariile oamenilor din echipa mea, ale celor care meritau o mărire prin prisma rezultatelor, a implicării, a acelui extra mile pe care îl făceau. Mai negociam promovările în roluri-cheie a talentelor adevărate.

Pentru mine negociam implicarea mea în proiecte din care aveam de învățat.

Dintre toate experiențele mele de negociere am învățat că cel mai important lucru este să cunoști care este nevoia celui din fața ta. Și, dacă prin ceea ce îi spui reușești să atingi măcar un pic ceea ce își dorește de fapt interlocutorul, atunci șansele să obții ceea ce îți dorești cresc semnificativ. Încearcă să îl faci pe celălalt să simtă că el câștigă sau că dăruiește, în funcție de ce nevoie are.

Stela Toderașcu este Associate Certified Coach, fiind specializată pe coaching de schimbare de carieră și autoarea cărții „Let the coach talk: How to successfully change your career“, pe care o puteți găsi pe www.amazon.com. Alte detalii puteți găsi pe www.stelatoderascu.com sau îi puteți scrie la coach@stelatoderascu.com.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter