Ce ai în cap nu îți ia nimeni

Anul trecut, în august, terminam articolul din UNICA cu întrebarea „Tu ce o să faci pentru tine vara asta?“. O să încerc să răspund, dar o să fac o introducere și o să povestesc în pagina asta despre cea mai bună decizie pe care am luat-o pentru mine vreodată (spoiler: a învăța, asta a fost) și apoi despre ce îmi propun să fac eu pentru mine vara asta.

Nu am visat niciodată să am bani. Nici casă, nici mașină și nici piscină. Mi-am dorit însă mereu să înțeleg. Mi-a fost ciudă când nu înțelegeam suficient. Știam că pentru a înțelege trebuie să citesc, să am urechi pentru puncte de vedere diferite, să-mi păstrez mintea deschisă și să dau cât mai puține verdicte. Mai știam că întrebările sunt mai valoroase decât răspunsurile și că ajută să am multe și diverse. Să mă intereseze tot.

Așa că, mânată de curiozitate și ajutată de privilegiul de a mă fi născut într-o familie care, dincolo de condițiile materiale, a pus preț mare pe carte – cea mai importantă decizie pe care a luat-o mai întâi mama și apoi eu pentru mine a fost SĂ ÎNVĂȚ. Și nu m-am mai oprit niciodată. Și sper să nu mă opresc niciodată.

Citește și: Cum să ne împrietenim cu schimbarea

Cum arată concurentele de la Survivor nemachiate. Imagini neretușate, în care apar sută la sută naturale / GALERIE FOTO

Recomandarea zilei

Am fost unul dintre copiii aceia premianți. Premiantă întâi, mai precis. Din clasa întâi, până în ultima clasă de liceu. Ai mei erau destul de săraci și noi eram patru copii acasă. Un lucru auzeam mereu – trebuia să învățăm. Mama zicea că oricine poate să îți ia orice, dar ce ai în cap nu îți ia nimeni. Și ne punea să citim, ne punea să învățăm și ne ținea din scurt cum știa ea mai bine între cele trei schimburi la fabrică și multe, multe griji. Din liceu, învățătura a devenit o plăcere, nu o obligație.

Am și plecat de acasă în clasa a noua și am stat patru ani chiar în Școala Centrală, în București. Practic, tot ce făceam era să citesc, să învăț, să citesc, să fac interminabile fișe de lectură. În facultate, lucrurile s-au schimbat radical. Am început munca (ca referent relații publice la Ministerul Apărării Naționale) la 18 ani (anul ăsta se fac 20 de ani de muncit continuu în marketing și comunicare – mai puțin un an, cât a fost pauza pentru naștere și creștere copil).

Am făcut facultatea la vremea ei (2000-2004, Comunicare și Relații Publice). Am învățat pentru sesiune noaptea și în rarele concedii de odihnă. De master nu a fost vreme niciodată. Nici de plecat cu Erasmus, nici de nimic academic în general.

Încurajată și susținută (și multajutată cu preluarea de extraresponsabilități) de Marius, iubitul meu, mi-am luat inima în dinți în 2017. Masterul de Studii Vizuale și Societate de la SNSPA a fost alegerea mea pentru tot ce auzisem de bine – ancorare în prezent, interdisciplinaritate, profesori extraordinari. Au urmat doi ani în care am înflorit la cap și la suflet. La 18.00 fugeam la facultate și în weekenduri munceam la teme.

Citește și: Monica Jitariuc: Acestui capitol din viața noastră o să-i aflăm titlul mai târziu

M-am simțit stimulată intelectual cum de mult nu mă mai simțisem. A fost una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat pentru mine vreodată, din foarte multe puncte de vedere – de la oamenii minunați pe care i-am cunoscut aici (profesori și colegi), la reordonarea multor gânduri și substanțierea valoroasă a unor preocupări de nu le știam pe nume sau dobândirea de noi perspective asupra unor lucruri vechi și o eu mai atentă, mai puțin egoistă și mai umilă.

Un alt lucru valoros pe care îl fac pentru mine și care mi-a plăcut dintotdeauna a fost să citesc. Și asta îmi propun să fac pentru mine vara asta. Citesc (nu exclusiv) beletristică, îmi place că e singura care mă ajută să ies din griji. Pe goodreads am actualizat ultimele lecturi, dar vreau musai să fac și aici trei recomandări de vară:

Între lume și mine, de Ta‐Nehisi Coates, la Black Button Books, rezumă istoria înfiorătoare a subjugării negrilor în Statele Unite, rezultatul fiind un discurs extrem de actual despre tot ceea ce înseamnă să fii perceput ca „diferit“.
Zuleiha deschide ochii, Guzel Iahina
Laur, Evgheni Vodolazkin