Trend alert: Se poartă animal print-ul colorat

De Unica.ro, pe
Spre diferență de sezoanele reci anterioare, sezonul de toamnă-iarnă 2018/2019 se remarcă prin multă culoare. Mai mult decât atât, culorile au pus stăpânire în această perioadă și pe imprimeurile clasice, cum ar fi animal print-urile. Vezi care sunt propunerile designerilor și inspiră-te din creațiile lor!

Animal print-ul colorat, must have în sezonul toamnă-iarnă 2018/2019

Dacă îți place să ieși în evidență, tendințele acestui sezon sunt făcute pentru tine! Dacă nu, să știi că poți adapta oricum trendurile și poți opta pentru mici detalii animal print colorate, detalii care să-ți scoată ținutele din anonimat. Fie că vorbim despre eșarfe sau pantofi, ori poate diverse accesorii pentru cap, un lucru este cert – sezonul acesta te poți juca oricum îți dorești cu acest trend!

Dar hai să vedem ce ținute cu animal print colorat ne propun designerii și care sunt nuanțele pentru care putem opta!

Galbenul, culoarea sezonului

Știm deja că galbenul e culoarea-vedetă a sezonului rece 2018/2019, așa că nu e o surpriză faptul că se poartă și animal print-uri în nuanțe de galben. Am văzut astfel de ținute la Esteban Cortazar și Zadig&Voltaire.

animal print colorat galben

Anotimpul în care purtăm roșu

Iarna e, de departe, anotimpul în care purtăm cel mai des nuanțe de roșu, poate și pentru faptul că această nuanță ne duce cu gândul la Crăciun. Drept urmare, designerii nu au ratat acest detaliu și au propus în colecțiile lor ținute în care animal print-ul s-a regăsit în această culoare. Am văzut astfel de outfit-uri la Adam Selman și Tom Ford.

animal print colorat rosu

Animal print-ul multicolor, o opțiune excentrică

Să nu uităm totuși că iarna e și sezonul petrecerilor. Designerii cu siguranță nu au uitat acest lucru, pentru că am văzut pe catwalk-uri o serie de ținute foarte nonconformiste, foarte colorate, destinate persoanelor ușor excentrice, care vor cu tot dinadinsul să iasă în evidentă. Ne-au plăcut mai ales propunerile lui Ashley Williams și Jeremy Scott.

animal print colorat multicolor

Mergi pe clasic dacă nu te regăsești în tendințele pline de culoare

Faptul că sezonul acesta se poartă animal print-ul colorat, nu înseamnă că nu poți merge în continuare pe varianta clasică a acestui tip de imprimeu. Din contră! Au fost și designeri care au mizat pe tradițional! Am văzut astfel de propuneri la Dolce&Gabbana și Bottega Veneta.

animal print clasic

Așadar, sezonul acesta ai de unde alege, când vine vorba de animal print-uri. Opțiunile sunt variate, pentru toate gusturile, și pot fi adaptate exact așa cum dorește fiecare. Până la urmă, și dacă nu te regăsești în acest trend, poți aborda de exemplu… o pereche de cercei sau, cum îți spuneam, o eșarfă, un accesoriu mic, care să-ți scoată ținuta din anonimat și care să-i dea un aer super fresh, fără a ieși prea mult în evidență.

Vezi și – Culoarea care n-ar trebui să-ți lipsească din garderobă în această toamnă 

Vezi și – Dresurile colorate, must-have în acest sezon 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter