Mirela Stelea, prima colecţie de haine pentru croazieră

De Unica.ro, pe

Designerul Mirela Stelea lansează „Cruise”, prima colecţie vestimentară din România destinată petrecerii timpului pe croazieră, la piscină sau pe plajă.
Soţia lui Bogdan Stelea şi unul din cei mai apreciaţi designeri din România, în special pentru atenţia cu care îmbină cele mai fine materiale aduse vreodată în România, a realizat, cu aceasta ocazie, o şedinţă foto în premieră pentru ţara noastră.

Shootingul a avut loc pe un yacht de 20 de metri lungime, adus tocmai din Ibiza, care valorează nu mai puţin de 1,5 milioane de euro.

Modelul MRA, Nicoleta Vaculov, unul din cele mai bine cotate în România, dar şi peste hotare, s-a lasat fotografiată în ipostaze romantice, în largul marii, evidenţiînd eleganţa colecţiei.

Rochii lungi, din mătase extrem de fină, cu imprimeuri în culori vii, salopete subţiri din mătase adusă de la Paris şi Dubai, franjuri discrete, dantelă fină, toate sunt menite să readucă eleganţa în perioada estivală.

„Mi-am dorit să le ofer femeilor ocazia să fie cu adevărat elegante atunci când merg în croazieră, la piscină, sau chiar pe plajă. După orele petrecute sub soare, în costum de baie, nu au avut până acum multe opţiuni vestimentare.

Pe plajă, sub o umbrelă, într-un baldachin savurând un cocktail, în timpul unei plimbări pe un vas de croazieră sau, seara, la o recepţie, pe marginea unei piscine… pentru toate aceste momente am gândit colecţia Cruise”, declară Mirela Stelea.

Mirela Stelea este absolvent al Institutului de Modă din Barcelona şi îşi desfăşoară în România şi în Dubai o afacere de succes în domeniul fashion.
Atelierul său din Bucureşti este vizitat de cliente, multe dintre acestea femei de afaceri şi vedete din showbiz, care apreciază atât viziunea vestimentară cât şi calitatea materialelor folosite pentru rochii de seară, rochii de mireasă şi, mai nou, pentru cele din colecţia „Cruise”.

Mirela Stelea, prima colecţie de haine pentru croazieră

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter