Alexander McQueen era drogat când s-a sinucis

De Nicoleta Galeteanu, pe

Moartea designerului britanic Alexander McQueen, care s-a sinucis la începutul lunii februarie, a survenit din cauza unei supradoze de cocaină, tranchilizante şi somnifere…
…arată raportul Institutului de medicină legală din Westminster, Marea Britanie.
 
Amestecul de substanţe puternice a fost fatal asupra stării psihice precare a celebrului designer, care suferea de depresie, anxietate şi insomnie, a declarat pentru bbc.co.uk psihiatrul acestuia, Stephen Pereira.  
 
În ultima vreme, McQueen acuza puternice stări de depresie şi se simţea adesea izolat, mai ales după încheierea prezentărilor de modă pe care le avea.
 
În plus, acesta se afla sub o imensă presiune atât pe plan profesional, cât şi sentimental – din cauza morţii mamei sale -, ceea ce l-a influenţat să se sinucidă.
 
Echilibrul minţii sale a fost perturbat. Fără îndoială, acesta a clacat din cauza presiunii foarte mari pe plan profesional care, din păcate, pentru el a fost o sabie cu două tăişuri”, notează medicul legist Paul Knapman în raport.  
 
De asemenea, raportul menţionează că moartea mamei sale Joyce l-a copleşit pe designer, ceea ce ar fi putut avea o contribuţie în plus la luarea unei astfel de decizii.  
 
După mai multe tentative de sinucidere ratate, tot în urma unor supradoze de droguri, celebrul creator de modă s-a spânzurat pe 11 februarie, în apartamentul său din Londra, cu o zi înainte de înmormântarea mamei sale.  
 
Nominalizat de patru ori „designerul britanic al anului”, peste câteva zile acesta ar fi urmat să participe la debutul Săptămânii Modei de la Londra, iar în martie, să îşi prezinte colecţia la Săptămâna Modei de la Paris.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter