Fire albe, mătreaţă? Vezi ce legătură are părul cu sănătatea ta!

De Erika Chivu, pe

Mătreaţă, fire albe, vârfuri deteriorate, păr fragil… sunt probleme pe care le are orice femeie. Dar ce spun ele despre sănătatea ta? Vezi care din aceste semne trădează probleme de sănătate!

Mătreaţa, doar enervantă?

Depinde de felul cum arată. Mătreaţa cu „solzii” albi şi uscaţi nu trebuie să te îngrijoreze. Ea apare din cauza înmulţirii excesive a unei ciuperci prezente pe scalpul sănătos şi ar trebui să dispară destul de repede dacă foloseşti şampoane speciale.
În schimb, mătreaţa cu „solzi” galbeni şi uleioşi este o problemă ceva mai complicată, căci cauza ei este dermatita seboreică. Această boală inflamatorie se manifestă pe locurile unde există multe glande sebacee – scalp, faţă, piept, spate – şi este rezultatul unei combinaţii de factori printre care se numără excesul de sebum, stresul, infecţia fungică. De mătreaţa provacată de dermatita seboreică se scapă mai greu şi este necesar să consulţi un dermatolog.
Vezi ce obiceiuri te scapă de mătreaţă si ce tratamente pentru mătreaţă sunt eficiente!

Ce spun firele albe despre sănătatea ta

De obice, mai nimic. La unele persoane apar fire albe încă de la 20 de ani, altele îşi păstrează culoarea naturală până spre 50 de ani. Albirea prematură nu este legată de starea sănătăţii, ci ţine de factori genetici care controlează producţia de melanină, acel pigment care dă culoare pielii şi părului.
Este adevărat că albirea prematură poate fi un semn de anemie, lipsa vitaminei B12 sau dereglări tiroidiene, însă cazurile sunt rare pentru că aceste boli au simptome mai grave, astfel că în zilele noastre sunt depistate înainte de a provoca albirea părului.
Vezi de ce albesc femeile tinere!

Ce înseamnă căderea părului

Chiar dacă pare să-ţi cadă mult, nu uita că ai peste 100.000 de fire de păr şi tot timpul 90% din ele sunt în faza de creştere. Nu trebuie să te îngrijorezi decât dacă observi că părul devine mult mai rar sau că ai puncte unde nu mai creşte deloc.
În primul caz, poate fi de vină un eveniment stresant pentru corpul şi psihicul tău, de exemplu o intervenţie chirurgicală, o naştere, o dietă foarte restrictivă. În asemenea cazuri firele intră într-o stare latentă, iar la aproximativ două luni după vor începe să cadă şi părul devine mai rar, urmând ca apoi să se refacă treptat.
Dacă ai zone de scalp fără fire de păr, s-ar putea să suferi de alopecia areata, o boală autoimună în care sistemul imunitar atacă firele de păr. În acest caz singura soluţie este să te adresezi medicului.
Desigur, căderea părului poate fi legată şi de alimentaţie, dar se întâmplă de obicei în cazuri grave de malnutriţie, de exemplu în anorexie.

Ce înseamnă părul uscat şi fragil

Înseamnă că fie foloseşti multe produse de styling, fie stai mult la soare sau în piscina plină de clor. Părul uscat, fragil, care se rupe uşor nu este legat de starea sănătăţii ci de tratamentele la care îl supui. Eventualele probleme de sănătate nu afectează decât părul care creşte în acel moment. Firele deja crescute nu pot deveni mai uscate, iar vârfurile nu se deteriorează din cauza a ceea ce mănânci sau nu mănânci.
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter