Foloseste corect produsele de machiaj

De Stela Moisescu, pe

Stiu ca tii la cateva lucruri, iar trusa de machiaj este una dintre ele. Cu siguranta ca ai deja o gama larga de produse si ai capatat aproape dexteritatea unui make-up artist. Totusi, nu respira …
… inca  usurata. Mai ai nevoie de o lectie, cea despre „ustensilele” pe care le folosesti cand aplici machiajul.
 
Pensula magica
  
Exista cateva pensule de machiaj care nu ar trebui sa iti lipseasca din trusa pe care o ai acasa. Cea pentru pudra se poate folosi atat cu pudra compacta cat si cu cea pulbere. Asigura-te ca nu ai incarcat pensula cu prea multa pudra si incepe prin a puncta zona fruntii, a obrajilor si a barbiei. Pasul urmator este sa plimbi pensula pe intreaga suprafata a tenului pentru a uniformiza pudra. Ideal ar fi ca ea sa aiba coada de lemn si perie fina confectionata din par natural. O recunosti usor  deoarece este mare, deasa si placuta la atingere (Sephora Professionnel: 43 lei; Giordani Gold, Oriflame: 29,57 lei; Chanel: 150 lei).  E adesea confundata cu pensula pentru fard de obraz, care este ceva mai mica.

Aceasta, pentru fard de obraz, are forma oblica, ovala sau ceva mai lata (Deesse: 34,00 lei; Color Trend: 11,99 lei). Odata intinsa pudra pe fata poti folosi acest tip de pensula pentru a da culoare obrajilor tai. Zambeste si  pune fard de obraz pe pometele obrazului si  intinde usor cu pensula inspre linia parului. Daca folosesti aceste doua pensule cu produse de calitate si o maiestrie pefecta, vei avea garantat un ten impecabil.    

Cum ramane cu ochii?

Pentru ei exista pensule de diferite marimi si forme:  inguste (pentru conturul ochilor), rotunde (pentru intinderea cat mai uniforma a fardului), late (pentru pleoapa superioara; o poti folosi la adugarea bazei de machiaj a ochilor), oblice (pentru retusuri in cazul in care aplici prea mult fard pe pleoapa, sau ti se pare prea intensa culoarea de fard; o mai poti folosi si atunci cand vrei sa faci o trecere „sensibila” de la o nuanta de fard la alta), late si subtiri (pentru cearcane), foarte subtiri (cateva firicele, pentru tus). Orice profesionist foloseste aceste tipuri de pensule pentru ochii, deci renunta la aplicatoarele cu burete care vin la pachet cu trusele de farduri si vei obtine un machiaj intens al ochilor (The Body Shop: 38,70 lei; Peggy Sage: 54,95 lei).

Buze irezistibile

Daca si tie ti se sterge rujul de pe buze cand ti-e lumea mai draga am o veste buna. Pensulele pentru ruj prelungesc durata machiajului buzelor. Poti sa le folosesti pentru a aplica gloss-ul sau rujul in interiorul conturului realizat cu creionul de buze. Ce trebuie sa stii e ca aceasta pensula trebuie „demachiata” dupa fiecare folosire (Sephora Professionnel: 14 lei; pensula retractabila de la Peggy Sage: 43.98 lei).

Foloseste cu indemanare aceste tipuri de pensule si vei obtine trei atuuri de neinvins: uniformitate, intensitate si durata a machiajului.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter