Început

De Raluca Hagiu, pe
Am pășit pe gazonul impecabil din grădina castelului Schloss Leopoldskron din Salzburg și m-am auzit exclamând: „Wow, parc-am fi în Melancholia lui Lars von Trier!“.

Era una dintre acele zile mohorâte de decembrie, în care ceața ascundea piscurile înzăpezite ale munților, învăluind lacul și verdele târziu într-un mister de poveste. Simțeam că m-aș putea așeza pe iarbă în așteptarea lui Kirsten Dunst, Charlotte Gainsbourg și a carelor de filmare. „Chiar aici s-a filmat“, îmi confirmă Irina, stilista Unica, la fel de încântată de locația superbă pe care tocmai o descopeream. Se pare că nu doar echipa Unica a fost fascinată de acest decor ireal de frumos și de palatul în stil rococo, ci și Karl Lagerfeld.

coperta unica

 

Designerul și-a prezentat aici colecția de toamnă-iarnă 2015, Métiers d’Art, o celebrare a artizanilor casei Chanel, cu doar o săptămână înainte de venirea noastră. Mi l-am imaginat pe Lagerfeld la balconul palatului de unde am fotografiat cadrul de deschidere al editorialului de modă (pagina 78), inspirând rekaxat aerul aspru și rece al dimineții de după prezentare. Pe lacul ca oglinda, treceau în formație 20 de lebede albe. Avea privirea omului împăcat cu trecutul, prezentul șii viitorul. Am inspirat aerul aspru și rece al după-amiezii și m-am simțit încă o dată recunoscătoare pentru trecut, prezent și viitor. Îți doresc un an nou cu soare ți povești frumoase.

Raluca Hagiu, redactor-șef

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter