Cornel Ilie vrea să livreze fericire

De Revista Unica, pe

Pe 3 octombrie Cornel Ilie (Vunk) a susținut cel mai mare concert din carieră, un spectacol care și-a propus să-i facă pe oameni să fie mai fericiți și să oprească timpul în loc. El poveşte, în revista Unica de noiembrie, care sunt tabieturile lui înainte de spectacole, despre fanul său cel mai mare, și despre momentele în care și-a pierdut inspirația.
Cu ce artist internațional ți-ar plăcea să colaborezi?
Sunt fan Beatles, mi-ar plăcea măcar să-l întâlnesc pe Paul McCartney. Altfel, mi-ar plăcea să lucrez cu David Bowie, Robbie Williams sau Annie Lennox.

Știu că în copilărie ascultai BoneyM și ABBA. Acum ce asculți?

Și acum mai ascult, din când în când, ABBA.Când vreau să mă relaxez ascult muzică clasică: Rachmaninoff, Chopin, Grieg sau Beethoven.

Ce te motivează?
Dorința din copilarie de a trăi din și pentru muzică.

De ce ți-e frică cel mai tare?
Să nu-mi pierd memoria.

Care este cea mai bună decizie pe care ai luat-o până acum, din punct de vedere profesional?

Cea mai buna decizie a fost când am hotărât că trebuie să fac schimbarea din Vank în VUNK, și am mers mai departe, deși doi dintre membri de-atunci ai trupei plecaseră de tot în străinătate.

Dar în viața particulară?

În viața particulară cea mai bună decizie a fost când am început să fiu și mai sincer cu mine și astfel am devenit mai sincer cu cei/cele din viața mea.

Care este lucrul pe care cei mai mulți oameni nu-l știu despre tine?
Că nu sunt deloc arogant.
Dacă s-ar face un film despre viața ta cine ți-ar plăcea să joace rolul tău?
George Clooney.

Spune-mi trei lucruri care te pot face fericit.
Londra, pianul și…ea.

Care este cel mai frumos compliment pe care l-ai primit?
Că i-am schimbat cuiva viața în bine, printr-un text scris de mine.

Te consideri o persoană spontană sau calculată?
Varianta A.

Ce-ți reproșează femeile cel mai des?
Că mă uit prea des la telefon.

Care este ultima carte bună citită?
Este o carte tehnică despre tenis, „Educația unui jucător de tenis”, de Rod Laver. Sunt fan al tenisului.

Când ai plâns ultima oară?
De fericire, la puțin timp după ce s-a terminat concertul de la Polivalentă, #asasishow.

Ce te frustrează cel mai mult în România, din punct de vedere al carierei?
Lipsa respectului față de artiști în general, și a legislației care să ne apere drepturile.

Care este cel mai nedrept lucru care s-a scris despre tine?
Că aș fi misogin. Complet nedrept.

Ce planuri ai pentru 2014, din punct de vedere profesional?
În 2014 împlinim 15 de ani de când ne-am lansat, așa că planurile sunt și mai mari decât tot ce-am făcut până acum.

Citeşte restul interviului cu Cornel Ilie în revista Unica de noiembrie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter