Motivul pentru care oamenii urmăresc persoane pe care le urăsc pe social media

De Bianca Prangate, pe

Fie că e vorba de o vedetă, fie că e vorba de o colegă din liceu, probabil și tu ai urmărit, măcar o dată, activitatea din social media a unei persoane pe care o detești.

Atunci când urmărești pe cineva pe social media, dar în realitate detești acel om, faci ceea ce se numește „hate follow„, potrivit Women’s Health Magazine. De ce o faci? Nu există studii care să stabilească asta, dar psihologul Erin Vogel, doctorand la Stanford University are câteva teorii. Una din ele implică invidia: poate că vrei viața perfectă pe care o proiectează o anumită persoană în mediul online, așa că îi urmărești – pe de o parte te enervează, pe de altă parte te intrigă. Cealaltă teorie se referă la situațiile în care urmărești o persoană care ți se pare din start enervantă, pe care nu o invidiezi: urmărești ce postează, iar asta te face să te simți superioară acelei persoane.

Nu întotdeauna e vorba de faptul că detești o persoană – poate nu ai nimic cu ea, dar nu îi înțelegi popularitatea. Profesoara de psihologie media de la Fielding Graduate University, Pamela Rutledge, a spus: „Poate suntem curioși legat de ce face acea persoană atât de populară, pentru că înțelegerea motivațiilor celor din jur ne ajută să supraviețuim într-o lume socială”. Astfel, poți înțelege și explora idei noi, precum și motivațiile din spatele fascinației oamenilor cu o anumită persoană.

Prea mult hate follow strică însă, așa că nu te avânta prea mult în asta. Caută să te detașezi de social media când simți că urmărești compulsiv persoane care nu îți plac cu adevărat. Amintește-ți, de asemenea, că ceea ce vezi online nu reprezintă neapărat o reflecție fidelă a realității. Pe social media, oamenii caută să pară cea mai bună versiune a lor – iar asta înseamnă de multe ori mascarea sau îndulcirea realității.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter