10 scriitori celebri şi ultimele lor cuvinte

De Nicoleta Galeteanu, pe

Emily Dickinson

Starea de sănătate a lui Emily Dickinson s-a înrăutăţit brusc în ultimii ani de viaţă, în cele din urmă, poeta fiind imobilizată la pat, unde a continuat să scrie scurte note.

Potrivit nepoatei ei, Martha, „cel din urmă scurt bilet” al lui Emily aminteşte de o serie de gesturi de precauţie repetate. „Trebuie să plec, ceaţa creşte„, a fost cel din urmă gând al lui Emily.

Lev Tolstoi

La 82 de ani, Tolstoi (1828 – 1910) renunţă la averea sa pentru a începe o nouă viaţă la ţără, într-un mic oraş rus Astapovo, unde, după doar câteva zile, marele scriitor moare de pneumonie.

Şeful de gară, în casa căruia locuia, îşi aminteşte că ultima curiozitate a lui Tolstoi a fost „Cum mor ţăranii?„, însă replica celebră a celui mai mare romancier este mărturisită lui Vladimir Chertkov, prietenul său apropiat, cu o noapte înainte de a muri. „Cu toţii ne dezvăluim… propriile manifestări… Această manifestare s-a terminat… Aste e tot.

Franz Kafka

Dragul meu Max, am o ultimă rugăminte: tot ce las în urma mea – jurnale, manuscrise, scrisori (ale mele sau ale altora), schiţe şi aşa mai departe -, (le las) pentru a fi arse„, au fost ultimele rânduri ale marelui scriitor Franz Kafka în 1924.

Max Brod, scriitor german şi prieten bun al lui Kafka, a ignorat rugămintea acestuia, luând toate manuscrisele în Israel, unde s-a şi declanşat un conflict juridic cu privire la opera scriitorului. Scrierile incomplete ale lui Kafka au fost publicate postum, după ce ilustrul scriitor a murit de tuberculoză într-un sanatoriu de lângă Viena, aparent de foame, acesta fiind prea slăbit să să poată hrăni.

Virginia Woolf  

O personalitate marcantă a literaturii engleze, Virginia Woolf (1882 – 1941) şi-a notat ultimele cuvinte pe un bilet, înainte să se sinucidă. Aflată la capătul puterilor după o serie de decăderi puternice, Virginia Woolf s-a sinucis, aruncându-se în râul Ouse.

Înainte să îşi umple buzunarele cu pietre, aceasta i-a scris soţului său:
Simt că o să înnebunesc din nou. Simt că nu vom putea trece de aceste vremuri teribile şi nu voi putea recupera acest timp. Am început să aud voci şi nu mă mai pot concentra, aşa că voi face ceea ce cred ca este cel mai bun lucru. Nu pot continua să îţi distrug în continuare viaţa. Nu cred ca doi oameni pot fi atât de fericiţi cum am fost noi. V.

James Joyce

Poet şi scriitor irlandez, James Joyce (1882 – 1941) este considerat unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului 20.

Este cunoscut îndeosebi pentru romanele „Portretul artistului în tinereţe” şi „Ulise”, precum şi pentru poeziile alegorice, pe care prea puţini cititori şi critici au reuşit să le înţeleagă.

Frământat de acest gând, scriitorul va rămâne cu o dilemă pentru totdeauna: „Oare nimeni nu înţelege?

Anton Chekhov

Grav bolnav, scriitorul rus s-a retras împreună cu soţia sa Olga la Badenweiler, un centru de tratament din Germania. Deşi nu era familiarizat aproape deloc cu limba germană, în ziua morţii sale, acesta a spus tare şi clar „Ich sterbe/ Mor”.

Chekhov a cerut doctorului o sticlă de şampanie şi, luând un pahar, s-a uitat atent la el şi i-a spus soţiei: „A trecut mult timp de când nu am mai băut şampanie„.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter