Top 10 destinaţii culturale în 2011

De Nicoleta Galeteanu, pe

Istanbul, Toscana şi Havana se află pe harta celor mai frumoase destinaţii culturale ale anului, potrivit topului realizat de publicaţia Sunday Telegraph.
În topul clasamentului rămâne totuşi una dintre cele mai populare destinaţii europene, Roma fiind apreciată de peste14.000 de turişti din întreaga lume pentru atracţiile sale istorice şi arhitecturale.

„Este aoarecum nedrept ca un singur oraş să găzduiască Vaticanul, Forul Roman, Villa Borghese sau Via Appia…, dar ele se află în Roma”, spune Anthony Horowitz, autorul topului.

Istanbul (foto) este clasat pe a doua poziţie în top, după considerente privind importanţa istorică evocată de cel cunoscut în antichitate ca Imperiul Bizantin sau Constantinopol. La polul opus, New York, metropola Occidentului, este considerată a treia destinaţie culturală a anului, datorită aerulului său eclectic  multicultural.

Top 10 destinaţii culturale în 2011
Oraşul Gondolelor, Veneţia pare să fi detronat oraşul romantismului pe pâine, Paris, care se află pe locul cinci în topul britanic.

În mod suprinzător, clasamentul conţine şi nume mai puţin populare în astfel de topuri, precum Xian (foto). Cunoscut şi ca „Oraşul soldaţilor de teracotă”, Xian este capitala provinciei Shaanxi şi unul dintre cele mai vechi oraşe din China, apreciat de turişti pentru atracţiile arheologice uluitoare pe care le găzduieşte oraşul.

Top 10 destinaţii culturale în 2011

Pe locul 7 în top se află Havana (foto), pentru combinaţia minunată de stiluri arhitecturale, în timp ce oraşul iberic Sevilia se regăseşte pe următoarea poziţie, datorită măreţiei clădirilor şi a arhitecturii sale elegante.

Top 10 destinaţii culturale în 2011

Toscana (foto), regiunea pitorească din centrul Italiei, şi Egipt, votată cea mai importantă destinaţie religioasă a lumii, nu trebuie ocolite dacă ţi-ai propus un circuit cultural în jurul lumii în acest an.

Top 10 destinaţii culturale în 2011

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter