Sâmbăta lui Lazăr: cum sărbătorim și ce tradiții să respectăm de Moșii de Florii

De Unica.ro, pe
Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută și sub numele de Moșii de Florii) este sărbătorită pe 24 aprilie 2021, cu o zi înainte de Florii.

Cu această ocazie, toate bisericile din țară fac slujbe de pomenire pentru cei care au trecut în neființă, conform WOWbiz. Această sărbătoare este celebrată anual în ultima sâmbătă dinainte de Săptămâna Patimilor, cu o zi înainte de Florii. Se mai numește și Moșii de Florii sau Sâmbăta Morților.

În această zi, se spune că gospodinele trebuie să facă plăcinte și să le dea de pomană. Tot în această zi, fetele obișnuiesc să își pună flori în cap și să cânte despre moartea lui Lazăr. O fată se îmbracă în mireasă și este supranumită Lăzărița.

În cântecul despre moartea lui Lazăr se spune că acesta din urmă i-a cerut mamei sale să facă azimă, iar ea nu a dorit. El s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a urcat pe o creangă să scuture frunze pentru animale, însă vântul a făcut creanga să se rupă, iar Lazăr a căzut și a murit. Mai apoi, surorile lui l-au găsit, l-au adus acasă, l-au îmbăiat în lapte și l-au înmormântat.

Există mai multe legende care îl au în centru pe Lazăr, dincolo de cea cu oile. O altă legendă ar spune că el a murit după ce a poftit la niște plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, întrucât torcea.

Citește și: Aceasta este rugăciunea pe care toți credincioșii ortodocși trebuie să o spună de Florii

Citește și: Mesaje de Florii. Urări și felicitări de Florii pentru cei dragi

Citește și: Reţete cu peşte de Florii. Vezi ce poţi să găteşti pentru familia ta

Citește și: Patriarhia a hotărât: care vor fi regulile pentru slujba de Florii

Sâmbăta lui Lazăr: Superstiții din bătrâni pentru Moșii de Florii

De Sâmbăta lui Lazăr, există mai multe superstiții pe care unii oameni aleg să le respecte. Spre exemplu, femeile de la țară nu torc în Sâmbăta lui Lazăr. Motivul este că morții care ar aștepta la porțile Raiului s-ar întoarce pe pământ.

Tot de Moșii de Florii, copiii de la sate obișnuiesc să colinde din casă în casă cu urări de bine și de sănătate. Gazdele îi primesc pe aceștia înăuntru, ca mai apoi să împodobească casa cu salcie sfințită. Plata o reprezintă, de regulă, ouăle nevopsite și nefierte – ideale pentru a fi pregătite de Paște.

O altă superstiție este aceea a fetelor care pun sub un păr altoit o oglindă și cămașa pe care o vor îmbrăca a doua zi – astfel încât să le îmbrace a doua zi, la răsărit, soarele să încarce oglinda și cămașa cu energii pozitive.

De Sâmbăta lui Lazăr, credincioșii obișnuiesc să meargă la biserică, pentru ca preotul să le sfințească coliva și bucatele pe care le aduc. Totodată, se obișnuiește să se dea de pomană la morți, existând credința că ei așteaptă la porțile Raiului. Pomana trebuie să cuprindă alimente de post și un pahar de colivă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter