„Rime despre viaţă şi moarte” de Amos Oz

De Roxana Andrei, pe

Ultimul titlu al celebrului scriitor israelian Amos Oz, „Rime despre viaţă şi moarte” este o capodoperă a literaturii prezentată ca o fabulă despre sex şi moarte.
Autorul Amos Oz s-a născut în 1939 la Ierusalim şi este cel mai important prozator şi eseist israelian. A debutat în 1965 cu primul său volum de povestiri „Acolo unde urlă şacalii”, dar a fost remarcat trei ani mai târziu în urma publicării romanului „Soţul meu, Michael”.

De-a lungul carierei a obţinut numeroase premii şi aprecieri, iar ultimul său roman a fost primit de critici cu braţele deschise şi cuvinte de laudă.

„O capodoperă a punerii în relaţie a unor personaje trasate din linii fine, o fabulă ce aduce în discuţie teme precum sexul şi moartea, o scriitură plasată între universul ficţional al lui J.M. Coetzee şi Milan Kundera”, susţine ziarul britanic The Guardian.

"Rime despre viaţă şi moarte" de Amos OzOpera se învârte în jurul unui creator de-o luciditate debordantă care se află la un eveniment literar în oraşul Tel Aviv într-o seară caniculară de vară.

Din plictiseală acesta începe un joc al imaginaţiei transformându-i pe cei prezenţi în personajele unui roman improvizat care se desfăşoară în paralel cu realitatea.

Fiecare personaj în parte contribuie cu povestea sa la realizarea unei opere nescrise determinându-l pe autor să se întrebe dacă oamenii pe care-i întâlneşte sunt doar surse de inspiraţie pentru creator.

Şi astfel chelneriţa pe care o numeşte Riki are o relaţie cu portarul echipei de fotbal şi pe lângă aceasta mai apar o sumedenie de personaje cum este tânărul timid sau bărbatul în vârstă rămas fără slujbă, care locuieşte împreună cu mama sa într-o fostă spălătorie

Creatorul anonim începe să piardă controlul acestei lumi odată ce povestirea începe să prindă contur. Acesta se trezeşte în mijlocul unor evenimente neprevăzute când cele imaginate devin realitate. Sau poate acesta realizează că de fapt scriitorul nu este un demiurg, ci doar un simplu om care înregistrează conflictele şi întâmplările din jurul său.

Editura Humanitas, 2009
Colecţia:  Raftul Denisei
Preţ: 23 Lei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter