Restaurantul unde poți mânca gratis dacă ești popular pe Instagram

De Oana Savin, pe
Un nou restaurant din Milano, Italia, oferă o masă gratis clienților care pot demonstra că sunt populari pe Instagram. Frații Matteo și Tommaso Pittarello speră ca această inițiativă să le crească notorietatea noului restaurant de sushi din Milano.

Conceptul este simplu. Clienții intră în restaurant, numit „This Is Not A Sushi Bar”, comandă o farfurie cu mâncare și apoi postează o fotografie cu preparatul și cu restaurantul pe Instagram.

Astfel, pot primi o porție sau toată masa pe gratis dacă dovedesc că pot obține multe like-uri de la prietenii virtuali în urma postării.

Însă, cei care au mai puțin de 1000 de followeri pe Instagram nu vor primi nimic din partea casei. În schimb, cei care au între 1.000 și 5.000 primesc o farfurie cu mâncare, cei care au între 5.000 și 10.000 primesc două farfurii gratuite, 4 pentru cei care au peste 10.000, iar cei care au între 50.000 și 100.000 primesc opt.

Clienții cu peste 100.000 de followeri primesc întreaga masă gratuit.

Cred că suntem primul restaurant de acest gen. Suntem neconvenționali. Vrem să devenim primul lanț de restaurante fără bani, încercăm noi metode de plată”, a afirmat Matteo Pittarello.

Alte afaceri experimentează oferind reduceri clienților cu un profil online cunoscut.

Unele hoteluri oferă promoții clienților pe baza prietenilor din social media”, a explicat Vincenzo Cosenza, expert în marketing.

Citește și: Restaurant dedicat femeilor, deschis de o tânără în Irak

Citește și: Surpriza de care a avut parte personalul unui restaurant din partea unui client, în preajma Crăciunului

Sursă foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter