Foto: vrea să aibă cele mai mari buze din lume

De Erika Chivu, pe

Deşi are buze uriaşe, o rusoaică de 22 de ani nu vrea să renunţe la implanturi şi injecţii. Scopul ei este să aibă într-o zi cel emai mari buze din lume. Iată cum arată azi!
Rusoaica Kristina Rei, din Sankt Petersburg, a fost întotdeauna complexată din cauza buzelor subţiri care, crede ea, îi stricau complet aspectul. A aşteptat cu nerăbdare să împlinească vârsta potrivită pentru a merge la estetician şi, la 19 ani, şi-a făcut prima injecţie în buze.

Încântată peste măsură de rezultat, Kristina a cerut încă o injecţie, apoi încă una şi, culmea, esteticianul ei nu a refuzat-o. Până la urmă a recurs şi la un implant cu silicon pentru a avea rezultate permanente.
 
Foto: vrea să aibă cele mai mari buze din lume

Acum, la 22 de ani, are buze uriaşe care, după standardele normale de frumuseţe nu arată deloc bine. Totuşi, Kristina este mulţumită de aspectul ei, deşi recunoaşte că este dependentă de chirurgia estetică. „Chiar cred că arat bine şi sunt fericită cu aspectul meu”, spune tânăra.

În numai trei ani a făcut 100 de injecţii în buze pe care a cheltuit o mică avere, peste 5000 de euro.
 
Foto: vrea să aibă cele mai mari buze din lume

Idolul Kristinei este personajul animat Jessica Rabbit, o divă sexy, cu buze pline, pe care tânăra încearcă să o imite, fără prea mare succes am zice noi.

Rusoaica şi-a promis că nu va renunţa la intervenţiile estetice şi că va ajunge într-o zi femeia cu cele mai mari buze din lume. Asta în ciuda replicilor ironice pe care le aude de la prieteni şi chiar de la necunoscuţi, pe stradă.
 
Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter