Povestea tânărului care a supraviețuit la trei atentate teroriste

De Amelia Matei, pe Ultimul update Luni, 27 noiembrie 2017, 18:32
Faceți cunoștință cu Mason Wells, un tânăr misionar mormon în vârstă de 21 de ani, care a reușit să fenteze moartea de trei ori până acum: a supraviețuit atentatului terorist de la maratonul din Boston (2013),  cât și celor de la Paris (noiembrie, 2015) și celui de la Bruxelles (martie, 2016). 

Pe 15 aprilie 2013, în timp ce o însoțea pe mama sa la maratonul din Boston, au fost detonate două bombe chiar în locul din care Mason plecase cu doar câteva minute înainte. Atât băiatul, cât și mama lui au supraviețuluit atacului soldat cu trei morți și 260 de răniți.

Doi ani mai târziu, pe 13 noiembrie 2015, Mason Wells se afla la Paris, când a avut loc atacurile din capitala franceză. Și acolo, el a scăpat ca printr-o minune, deși în zona în care se afla, una dintre explozii s-a simțit.

Pe 22 martie 2016, Mason Wells a fentat din nou moartea. Se afla pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, în momentul exploziilor. Tânărul, care avea atunci 19 ani, a suferit răni la tendoane și arsuri de gradul doi și trei la nivelul feței și brațelor.

„Este cel de-al treilea atac terorist pentru Mason. Fiul meu a fost la Boston în momentul atentatului de la maraton, dar și când au avut loc atacurile teroriste din Paris”, a declarat tatăl lui Mason pentru un post de televiziune american, la scurt timp după producerea atentatelor de la Bruxelles.

„Este incredibil cum a fost atât de aproape de mai multe astfel de atacuri. Cred că oricare dintre noi ar fi fost profund zguduit, dar el se descurcă mai bine decât oricine. Este acel gen de tânăr care reuşeşte să transforme cumva totul în ceva pozitiv”, a declarat preotul Scott Bound, de la același ordin religios cu tânărul misionar.

Acum, singura grijă a lui Mason este să își poată urma visul de a se alătura Academiei Navale a Statelor Unite ale Americii, în ciuda rănilor suferite. „Felul în care ne punem înapoi pe picioare după ce s-a întâmplat așa ceva este un adevărat test de caracter. A fost binecuvântat de Dumnezeu. Vedem o binecuvântare prin asta, nu un blestem teribil”, a concluzionat Chad Wells, tatăl băiatului.

Citește și – Cele mai periculoase 10 oraşe din lume

Citește și – Credeau că totul merge pe dos, dar tocmai „ghinionul” le-a salvat viața

Foto – captură Youtube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter