Mark Chapman, ucigașul lui John Lennon, rămâne în arest, după cea de-a zecea cerere de eliberare

De Oana Dinu, pe Ultimul update Vineri, 24 august 2018, 14:36
Bărbatul care l-a uciș pe cântărețul John Lennon cu 38 de ani în urmă a cerut eliberarea condiționată pentru a zecea oară. Aceasta a fost respinsă, iar Mark Chapman rămâne în arest.

John Lennon, unul dintre fondatorii trupei Beatles, a fost împușcat mortal de patru ori în spate în data de 8 decembrie 1980, în faţa locuinţei sale din Manhattan. Ucigașul lui, Mark Chapman, în vârstă de 63 de ani, a mărturisit că tot ce voia era să „să devină cineva”, de aici și obsesia de a ucide o personalitate. Deși inițial s-a gândit la Johnny Carson sau Elizabeth Taylor, a decis că îi va fi mai ușor să îl ucidă Lennon pentru că apartamentul lui din Central Park era puţin mai izolat, scrie News.ro.

Chapman a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și își ispășește pedeapsa la Wende Correctional Facility, un penitenciar de maximă securitate.

Mark Chapman

Deși a cerut în repetate rânduri să fie eliberat sub supraveghere, spunând că îi pare rău pentru că a ales „drumul greșit în calea gloriei” și că a cauzat durere, cererea lui a fost respinsă, Comitetul din New York considerând că trebuie să rămână după gratii, ținând cont că a fost o crimă cu premeditare, așa cum susține și soția lui Lennon, Gloria Hiroko, care a dezvăluit că bărbatul i-a spus cu două luni înainte de a comite fapta că avea de gând să îl ucidă pe muzicianul britanic.

Chapman va mai putea depune o astfel de cerere peste doi ani, 2020.

Citește și: 

Ben Affleck, internat din nou la dezalcoolizare, cu ajutorul fostei sale soții, Jennifer Garner

Cum răspunde actrița Asia Argento la acuzațiile de agresiune sexuală

Sursă foto: hepta.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter