Kiwano sau castravetele african cu coarne

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 13 ianuarie 2023, 11:59

Kiwano este un fruct cu o înfățișare stranie, care se culege cu mănuși din cauza țepilor duri. Mai este numit la noi drept pepene țepos sau pepene cu coarne. Unii îl consideră fruct, alții îl consideră legumă, iar gustul lui este la fel de ciudat precum înfățișarea.

Cuprins

Kiwano este o ciudățenie a naturii, dar este unul dintre acele fructe exotice care te cuceresc imediar și care sunt foarte bune pentru sănătate. Fiind nou intrat pe piața europeană, el a căpătat tot felul de denumiri haioase: pepenele cu coarne, castravete african cu coarne, pepenele jeleu, melano sau pikano, dar numele științific este cucumis metuliferus.

De unde vine kiwano și ce gust are

Kiwano vine din Africa, unde crește spontan pe câmpuri sau la marginea zonelor împădurite. Este o specie înrudită cu pepenele și castravetele, originară din zona deșertului Kalahari, dar este cultivat și în Maroc, Portugalia, California, Chile, Australia și Noua Zeelandă. Până și la noi în țară există de câțiva ani cultivatori care încearcă să profite de pe urma acestui castravete considerat foarte sănătos.

Kiwano se poate consuma verde, proaspăt, un pic crud, dar și bine copt. Gustul său este o combinație între castravete și zucchini când este parțial copt sau, când este bine copt, între banană, castravete și lămâie.

Coaja sa este comestibilă și în anumite zone din Africa se mănâncă. Semințele sunt acoperite de substanță gelatinoasă și se consumă ca atare. Înainte de consum se poate adăuga sare sau zahăr pentru a accentua gustul, dar oricum un kiwano bine copt are un gust deosebit, răcoritor și aromat, care te va surprinde.

Feliile de kiwano sunt deosebit de decorative și sunt folosite pentru salatele de fructe exotice și pentru dulciuri sau torturi.

Ce vitamine și nutrienți conține kiwano

Kiwano este bogat în apă, proteine și vitamine precum C, B2, B5, B6 și vitamina E. Coaja lui este bogată în beta-caroten, mai ales când fructul este bine copt și coaja capătă o culoare portocalie aprinsă. Fructul mai conține sodiu, potasiu, magneziu, mangan și este bogat în antioxidanți. Fructul acesta straniu nu conține deloc grăsimi sau colesterol.

Valorile nutritive pentru o porție de 100 de grame

  • apă – 90 grame
  • calorii – 5 kcal
  • proteine – 2 grame
  • zahăr – 2 grame
  • fibre – 4 grame
  • colesterol – 0 grame
  • potasiu – 266 mg
  • fosfor – 50 mg
  • magneziu – 23 mg
  • calciu – 17 mg
  • fier – 0.5 mg
  • vitamina C – 0.5 mg

Beneficiile pentru sănătate ake acestui fruct țepos

Kiwano sau castravetele african cu coarne

kiwano in diferite stadii de coacere

Datorită conținutului mare de apă și datorită antioxidanților, kiwano este excelent în perioadele în care ești suprasolicitat, când faci mult sport, când depui efort sau în perioadele de convalescență. Kiwano te ajută să îți refaci energia și să te hidratezi foarte bine în zilele călduroase.

Concentrația de vitamine și acizi benefici din kiwano este se ajutor pentru piele, o menține hidratată și elastică. De asemenea, vitaminele din kiwano sunt bune pentru inimă și pentru sânge și contribuie la buna funcționare a tuturor sistemelor și organelor interne.

Kiwano este de asemenea bogat în proteine, fiind recomandat în perioada de post sau vegetarienilor. Un castravete țepos de mărime medie conține 4 g de proteine, o cantitate aproximativ egală cu a unei linguri de unt de arahide.

Kiwano este mai bogat în potasiu decât bananele, fiind astfel un fruct foarte bun pentru inimă și pentru refacerea imunității.

Pe de altă parte, dacă este consumat bine copt are proprietăți laxative și ajută imediat digestia.

sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter