Jocuri de groază de Halloween 2018

De Oana Dinu, pe
Frica este o emoție puternică, care ne amplifică simțurile și ne face inima să vibreze. Dacă nu vrei să te costumezi și să ieși din casă, dar îți plac senzațiile tari, îți propunem 6 jocuri de groază de Halloween 2018.

Dacă pentru unii situațiile extreme sunt un adevărat chin mental, alții sunt atrași ca un magnet de orice activitate plină de adrenalină, fără să-și impună vreo limită. Dacă faci parte dintre cei cărora le plac aventurile, pericolul și ești curioasă să explorezi lumea întunecată a producțiilor horror, cu vampiri, zombie sau monștri, poți alege un joc de groază pentru noaptea de 31 octombrie.

Jocuri de groază de Halloween 2018

The Walking Dead este un joc de dramă interactivă, bazat pe revista de benzi desenate The Walking Dead a lui Robert Kirkman. Compus din mai multe sezoane a câte cinci episoade și cu acțiunea ce se desfășoară după apocalipsa zombiilor din Georgia, jocul de groază pune accent pe dezvoltarea poveștii și nu pe rezolvarea puzzle-urilor. De asemenea, alegerile jucătorului influenţează definitiv povestea şi acţiunile personajelor.

Primul sezon spune povestea lui Lee Everett, care, la izbucnirea unei apocalipse a zombiilor, o salvează pe micuța Clementine, și se alătură supraviețuitorilor din Macon, Georgia pentru a se proteja de morții vii. Refugiați într-un hotel, aceștia rămân fără hrană și acceptă ajutorul familiei St. Johns, proprietarii unei ferme.

Atacat de bandiții și zombie, grupul fuge spre Savannah, unde sunt părinții lui Clementine, dar sunt prinși înr-un conflict. Lee și supraviețuitorii încearcă să o salveze pe tânăra Clementine din hotelul Marsh House.

Amnesia: The Dark Descent nu este un joc pentru cei cu inima slabă, dar se numără printre cele mai interesante Jocuri de groază de Halloween 2018. Povestea este una cât se poate de sumbră, cu ritualuri, catacombe și creaturi hidoase, accentuată de sentimentul constant că vânătoarea nu se sfârșește niciodată. O experiență de coșmar pe care Daniel o trăiește pe coridoarele înguste, unde nu știe dacă sunetele vin din exterior sau mintea îi joacă feste.

Jocul folosește o lume simulată pe deplin fizic, o grafică 3D de ultimă oră și un sistem dinamic de sunet. Pericolul este pretutindeni, iar singurele metode de apărare sunt să fugi, să te ascunzi sau să îți folosești înțelepciunea.

Silent Hill 2 este un joc horror de supraviețuire care îți va da fiori pe șira spinării. Dramă psihologică a personajului care își caută soția moartă, după ce a primit o scrisoare, în atmosfera stranie și cețoasă de pe străzile din Silent Hill, îți va capta atenția cu siguranță.

Obligat să se confrunte cu monștri teribili și alți urmăritori, James Sunderland se aventurează în tot felul de locații dubioase. Supriza s-ar putea să vină la final, când vei descoperi cine este el de fapt.

 Alien Isolantion este un joc bazat pe celebrul film  științifico-fantastic de groază Alien din 1979. Personajul principal, care a dat și numele peliculei, este o creatură extraterestră care ucide echipajul unei nave spațiale. Filmul a primit un premiu Oscar pentru cele mai bune efecte vizuale.

În joc, personajul în jurul căruia se învârte acțiunea este Amanda Ripley, fiica lui Ellen Ripley. Fata ajunge pe o navă spațială, în speranța de a-și găsi mama, fără să știe că aceasta a fost salvată după lupta cu un extraterestru. Aici, va fi nevoită să lupte împotriva alien-ilor pentru a supraviețui.

Decorul și faptul că muniția pentru a învinge inamicii este limitată fac jocul unul extrem de palpitant.

Mai există și o altă variantă a jocului, în care Ripley trebuie să detoneze nava și să ajungă la capsulă fără să fie ucisă de monstru. La final, jucătorul ascultă mesajul în care Ripley face raportul final al navei Nostromo și îi spune fiicei sale că va veni la ea.

F.E.A.R. este un joc de groază perfect pentru seara de Halloween 2018, a cărui poveste se învârte în jurul Almei, o fetiță cu puteri supranaturale pe care o echipă fictivă de forțe speciale încearcă să o anihileze, dar care le pune mari probleme. Jucătorul își asumă rolul lui Pointer, care posedă reflexe super-umane, și a altor soldați, cu misiunea de a descoperi secretele amenințării paranormale.

Fanii jocului au fost impresionați de motorul grafic foarte performant și a inovațiilor folosite, cum ar fi  introducerea slow motion-ul, un efect vizual care ajută jucătorul să țintească și să reacționeze la viteze normale. Timpul de reflexie este reprezentat de efecte vizuale stilizate, cum ar fi gloanțele în zbor care provoacă distorsiuni ale aerului sau interacționează cu efectele particulelor jocului.

Parte interesantă este că în timp ce jucătorul poate folosi funcția care permite încetinirea timpului, Alma se poate muta foarte repede. Faptul că poate oricând să apară din întuneric ridică nivelul de adrenalină și face jocul și mai palpitant.

Nicio listă de jocuri de groază de Halloween 2018 nu poate fi completă fără The Evil Within, un survival horror la persoană a treia, ce spune povestea lui Sebastian Castellanos, care este atras într-o lume distorsionată, plină de locații de coșmar și creaturi groaznice. Jucătorii se vor lupta cu inamicii infiorători și vor înainta prin nivelurile jocului, fără să aibă muniție din belșug. Foarte interesant este modul în care decorul influențează mintea jucătorului.

Ce reprezintă sărbătoarea de Halloween

Pe oricare dintre cele 6 jocuri de groază de Halloween 2018 l-ai alege, seara ta de 31 octombrie va fi una în spiritul celei mai populare sărbătorii americane.

Halloween-ul are origine celtică și numele său provine din limba engleză, de la expresia all hallows Even (numele sărbătorii creștine a tuturor creștinilor). Celții marcau ziua în care lua sfârșit perioada de recoltare și începea iarna. Această sărbătoare era considerată un fel de pod către lumea morților.

Printre activitățile specifice acestei sărbători se numără sculptarea dovleacului ce reprezintă lanterna lui Jack, mascarea copiilor în vrăjitori sau alte personaje horror, parade sau sărbători, confecționarea costumului de Halloweendupă personajele supranaturale, colindatul, decorarea caselor și a birourilor.

Petrecerile de Halloween au devenit populare și în România, după ce în foarte multe țări din întreaga lume este a doua sărbătoare din punct de vedere al decorațiunilor și al vânzărilor de dulciuri după Crăciun.

Citește și: 

Celeste Yarnall a murit. Celebra actriță din „Star Trek” suferea de cancer

Gafa amuzantă a Jandarmeriei. Imaginea care a stârnit râsul internauților

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter