Experiențe traumatizante în maternitățile din Croația. Sute de femei au povestit prin ce au trecut

De Oana Dinu, pe
Femeile croate au rupt tăcerea după ce o politiciană a povestit prin ce coșmar a trecut la spitalul unde a suferit un avort spontan. Fenomenul se numește

„violența obstetrică”.

Ivana Nincevic Lesandric, o femeie din Parlamentul croat, a dezvăluit în mod public drama prin care a trecut la un spital din Croația, unde a suferit un avort spontan. Medicii i-au efectuat un chiuretaj fără anestezie, după ce a fost legată de mâini și de picioare, conform Digi24.

Femeia a spus că intervenția a fost una foarte dureroasă: „Condițiile din spital erau din secolul al 15-lea, au fost cele mai dureroase 30 de minute din viața mea.”

S-au înregistrat sute de mărturii privind „violența obstetrică”

Relatarea ei a ridicat numeroase semne de întrebare cu privire la practicile din spitalele croate și a declanșat un val de povești similare. Alte 400 de femei au îndrăznit să împărtășească prin ce experiențe traumatice au trecut, iar toate aceste mărturii au fost însoțite de hashtagul #rupemtăcerea. În urma lor, au avut loc numeroase dezbateri publice, iar activiștii au ieșit în stradă.

„Spitalul Petrova, Zagreb, 2018: o jumătate de oră de cusături pe viu după naștere, fără anestezie, fără calmante, cu comentarii obraznice din partea unui medic, care mă certa pentru că tremuram de durere” a mărturisit o femeie.

Femeile au rămas cu traume psihologice severe

Toate aceste proceduri medicale au provocat traume psihologice adânci, iar fenomenul a fost numit de croați „violență obstetrică”. Aceasta include abuz fizic și verbal, umilire, proceduri medicale obligatorii sau proceduri efectuate fără consimțământ, refuzul de a da analgezice sau de a face anestezie și încălcări ale vieții private.

„Dubrovnik 2010: după ce am născut natural, am fost cusută fără anestezie și am urlat de durere la fiecare cusătură. În timp ce plângeam și îl imploram pe medic să se oprească sau să mă anestezieze, acesta mi-a spus că trebuie să am răbdare, că mă coase pentru soțul meu” se arată într-o altă mărturie.

O altă femeie a mărturisit că avea 17 ani când a dat naștere gemenilor ei. Ea a vorbit despre insultele aduse de medic din cauza vârstei tinere, precum și de durerea de după, cauzată de faptul că analgezicele nu și-au făcut efectul. Mai mult de atât, pentru că a avut probleme cu alăptarea, o asistentă medicală a întrebat-o tăios ce fel de mamă este dacă nu își poate hrăni copiii.

„Nu am prea vorbit despre asta pentru că mi-e greu să îmi reamintesc cum ceva ce trebuia să fie frumos s-a transformat într-o experiență atât de rea”, a spus ea, adăugând faptul că această trauma a făcut-o să ia hotărârea de a nu mai face niciodată alt copil.

Replica instituțiilor medicale la acestă mișcare de amploare a fost una singură: nu au suficient personal. În ultimii cinci ani, cel puțin 620 de medici, mulți dintre ei anesteziști, au plecat din Croația.

Sursă foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter