EXCLUSIV! Diana Dumitrescu despre rolul de mămică: „Sunt mereu îngrijorată”

De Mădălina Manole, pe Ultimul update Miercuri, 18 septembrie 2019, 17:43
Diana Dumitrescu a născut un băiețel perfect sănătos pe care îl va boteza cu numele Carol Anton. Îndrăgita artistă a devenit mămică pentru prima dată, la un an de când s-a căsătorit cu omul de afaceri Alin Boroi.

Diana Dumitrescu a oferit un interviu, în exclusivitate, în Revista Unica, chiar cu puțin timp înainte să nască, în care a vorbit despre cel mai frumos rol din viața sa, acela de mamă.

UNICA: Cum te proiectezi în viitor, cum te vezi din postura de mămică? Crezi că vei fi severă, blândă, indulgentă, panicoasă?

Diana Dumitrescu: Încă nu am făcut treaba asta și încerc să nici nu o fac. E ceva ce vreau să descopăr pas cu pas alături de copilul meu și de soțul meu. Nu vreau să îmi impun nimic, ci să o iau ușor…

Ce-ți dorești în mod deosebit să moștenească de la tine? Dar de la Alin?

Ah, păi îi spun mereu lui Alin că trebuie să semene cu mine. Că eu am genele cele mai bune (râde). Nu m-am gândit foarte serios la asta, dar cred că mi-ar plăcea să aibă câte puțin de la fiecare: pragmatismul lui Alin și creativitatea mea, încăpățânarea lui Alin și intuiția mea, răbdarea lui Alin și conștiinciozitatea mea. Cred că mi-ar plăcea să fie un echilibru. Îmi doresc foarte tare să aibă personalitate puternică și să fie un om bun.

Diana Dumitrescu

Care a fost cel mai important sfat primit de la părinții tăi, pe care și tu, la rândul tău, vei dori să-l transmiți mai departe băiețelului tău?

Să nu uite niciodată să fie om!

Care ar fi primele trei lecții de viață cu care ți-ai dori să începi educația sa?

Să învețe că familia este întotdeauna cea mai importantă. Să respecte oamenii, pe toți la fel. Să învețe că orice acțiune a lui are și consecințe. Cred că astea ar fi primele…

Ce simți că s-a schimbat la tine de când ai rămas însărcinată și până acum?

Absolut tot. În primul rând sunt mereu îngrijorată, vreau ca totul să fie bine, el, eu, noi, apoi felul de a gândi și a prioritiza lucrurile mi s-a schimbat radical. Dar cred că este ceva natural și normal…

Diana Dumitrescu

Cine o să vă ajute cu creșterea bebelușului?

În primele săptămâni voi avea ajutorul mamei, care vine să ne învețe și să ne sprijine. Apoi, ne vom descurca singuri. Vom vedea dacă vom angaja bonă sau nu. Încă nu am decis.

Ce te sperie cel mai tare la perioada de maternitate?

Absolut tot. Îmi este teamă de cum ni se va schimba viața, relația, dacă o să mă descurc în postura de mamă, îmi este teamă să nu greșesc. Ccred că temerile sunt normale, naturale, ar fi aiurea dacă nu mi-ar fi teamă. Dar faptul că devenim responsabili pentru o faptură, pe viață, nu are cum să nu te sperie. Dar, în același timp este și cel mai frumos sentiment pe care îl poate trăi o femeie. Cred că tot ce ține de la concepție, sarcină, creșterea copilului, este dat să fie de un echilibru fantastic. Greu de întâlnit. Întotdeauna vor fi momente fantastice, grozave, așa cum cu siguranță vom trece și prin momente grele, de panică… Am realizat existența acestui echilibru în timpul sarcinii, pentru că am avut și momente frumoase și mai puțin frumoase. Sunt sigură că se va întâmpla la fel și în timpul creșterii copilului.

Diana Dumitrescu

Știu că la un moment dat, în trecut, s-a comentat mult în presă că nu-ți dorești copii. Care era, de fapt, realitatea?

Din faptul că nu reușeam să rămân însărcinata a rezultat, prin speculațiile presei, că nu vreau să am copii. Nici măcar nu au realizat cât de tare m-au durut afirmațiile lor…dar, eu merg pe premisa că roata se învârte… și așa este. Așa s-a întâmplat!

Care a fost primul lucru care ți-a venit în minte când ți s-a confirmat ca ești însărcinată, mai ales că tu, – dacă pot spune așa-, aproape îți pierdusei speranța.

Mi-a venit destul de greu să cred…. Apoi mi-am dat seama că nu mi-am imaginat niciodată cum aș arăta cu burtică. Acum o admir mereu în oglindă și sunt tare fericită de minunea care se dezvoltă acolo.

Diana Dumitrescu si alin boroi

Sursă foto: Arhivă personală

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter