Cum cureţi uşor şi rapid cuptorul cu microunde

De Diana Zagrean, pe Ultimul update Luni, 27 iunie 2022, 15:51

Cuptorul cu microunde se poate murdări foarte tare, iar piesele sale nu se desfac atât de uşor pentru a putea fi curăţate, ca cele ale unui aragaz obişnuit. Vezi câteva trucuri şi soluţii DIY ca să cureţi uşor şi rapid cuptorul cu microunde.

Cum cureţi uşor şi rapid cuptorul cu microunde cu lămâie

Ai nevoie de 1 lămâie medie, un castron care poate fi folosit în cuptorul cu microunde, o cârpă curată sau şervete de hârtie.
Toarnă jumătate de ceaşcă de apă în castron, taie lămâia pe jumătate şi stoarce zeama, apoi pune jumătăţile de lămâie stoarse în castron, peste soluţie.
Porneşte cuptorul cu microunde la putere maximă şi lasă 3 minute, sau până fierbe apa. Nu deschide uşa cuptorului şi lasă lichidul să aburească acolo timp de 5 minute.
Scoate castronul de acolo şi şterge cuptorul cu microunde, începând de sus în jos. Dacă este echipat cu un vas de sticlă care se roteşte, scoate-l şi spală-l, apoi curăţă pereţii şi abia la urmă baza, având grijă la firimituri.
Dacă dai peste locuri cu mâncare întărită, înmoaie colţul lavetei în apa cu lămâie şi freacă puţin.

Cum cureţi uşor şi rapid cuptorul cu microunde cu oţet

Aceeaşi reţetă poate fi la fel de eficientă asupra resturilor uscate de mânacre şi petelor de grăsime vechi. Tot ce trebuie să faci este să adaugi la castronul de apă din cuptorul cu microunde 2 linguri de oţet alimentar şi câţiva stropi de ulei esenţial de lămâie sau portocale.
Aburul de apă şi oţet va face mare parte din treabă, în rest, metoda de urmat este aceeaşi de mai sus.

Cum cureţi uşor şi rapid cuptorul cu microunde cu bicarbonat

Prepară o pastă din bicarbonat de sodiu şi apă, la care poţi adăuga câţiva stropi de ulei esenţiald e lămâie, sau coajă rasă de lămâie, pentru îndepărtat mirosurile neplăcute.
Freacă bine interiorul cuptorului cu microunde cu acest amestec şi lasă să acţioneze 5 minute, apoi şterge şi clăteşte cu o cârpă sau lavetă umedă.
Sursa foto femeie cuptor microunde: Shutterstock

Citește și: Cum se curata parchetul

Vezi şi greșeli pe care le faci când folosești cuptorul cu microunde!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter