Ciorba de fasole de la Waterloo Taverne

De Roxana Andrei, pe

Chiar dacă este un restaurant cu specific belgian, cea mai bună mâncare pe care restaurantul „Waterloo” o oferă este, după părerea mea, ciorba de fasole cu patru tipuri de afumătură.

Recunosc că nu am fost impresionată de aspectul restaurantului pe care l-am catalogat imediat drept înghesuit şi ticsit din cauza afişelor şi sticlelor atârnate pe pereţi. Nici baia nu se ridică la pretenţiile mele fiind prea mică.

La capitolul design nu se distinge prin nimic deosebit, mese din lemn, spaţiu dedicat nefumătorilor şi o atmosferă destul de întunecată din cauza culorilor închise folosite pentru mobilier.

Nici la servicii nu excelează. Dacă ţi-e într-adevăr foarte foame, mai bine ronţăi ceva înainte pentru că durează foarte mult până se serveşte comanda. Ce-i drept, nici angajaţii nu s-au remarcat prin vreo atitudine deosebită, ba chiar erau puţin morocănoşi.

Însă cât am aşteptat mâncarea am citit câte ceva despre bătălia de la Waterloo despre care scrie pe o hartă prezentă pe mese.

Lăsând la o parte criticile să vorbim de mâncare.

Ciorba de fasole cu patru tipuri de afumătură şi cu salată de ceapă roşie este dumnezeiască şi nici nu este foarte scumpă, aproape 10 lei. Oricât m-am străduit să reeditez gustul cu reţete proprii la domiciliu, mi-a fost imposibil.

Şi da, nu este specific belgiană şi probabil ar fi trebuit să mă leg de raţa cu sos alb, dar pentru mine ciorba asta a rămas în istorie. Şi am repetat experienţa ca nu cumva să fi fost doar un noroc şi de fiecare dată a fost la fel.

Am mai încercat fondue-ul (reţetă clasică elevţiană, de altfel) cu carne de vită şi pe cel cu brânzeturi, dar mă declar stângace în mânuirea mini suliţelor şi nu a fost o experienţă de care să-mi amintesc cu drag. Preţul este în jur de 30 de lei.

Însă, la capitolul savoare sunt extrem de bune. Am apreciat că spre deosebire de restaurantele pariziene, restaurantul oferă acest fel şi pentru o singură persoană.

Am mai încercat şi berea belgiană, dar mă declar fan bere românească.

La final, nota de plată ne-a lăsat destul de lefteri, însă a meritat desfătarea.

Adresă: Str. Traian nr. 188 (reper: Foişorul de Foc)
Telefon: 021 /320. 55. 88 sau 0744.526.048
Orar: 12:00 – ultimul client

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter