Sfânta Filofteia 2022. Ce este interzis să faci azi, 7 decembrie

De Ovidiu Cojocaru, pe Ultimul update Miercuri, 07 decembrie 2022, 10:07

Pe 7 decembrie, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Muceniță Filofteia, o sfânta de numai 12 ani. Aceasta a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării. Moaștele sale se află, de la sfârșitul secolului al XIV-lea, la Curtea de Argeș.

Sfânta Filofteia 2022. Din informatiile cu privire la viața sa, se cunoaște că una din îndatoririle Filofteiei era aceea de a-i duce mâncare tatălui ei, care muncea la câmp. Însă, Filofteia intâlnea în drum o mulțime de săraci și, fiind milostivă împărțea din ea săracilor, atrăgând nemulțumirea și reproșul părintelui.

Sfânta Filofteia a fost martirizată la doar 12 ani de tatăl său

Sfânta Filofteia 2022. Într-una din zile, tatăl descoperă fapta ei și orbit de furie scoate barda pe care o avea la el și o lovește pe fată. Tânăra Filofteia a fost grav rănită la un picior. În urma acestei răni și-a încredințat sufletul Domnului, la vârsta de doar 12 ani, scrie crestinortodox.ro.

Istoria arată că moaștele Sfintei Filofteia au fost duse inițial la Tarnovo, unde au rămas până în anul 1393. În acel an, Taratul bulgar a fost ocupat de turci, care au și ars orașul. Pentru a le feri de profanare, moaștele au fost duse la Vidin, unde au stat probabil până în 1396.

Sfânta Filofteia 2022. După înfrângerea armatelor creștine la Nikopole, crescând amenințarea turcă, moaștele au fost oferite domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a așezat în vechea ctitorie domnească, cu hramul „Sf. Nicolae”, de la Curtea de Argeș, pe atunci catedrala mitropolitană. In acest fel se explică și alegerea zilei de 7 decembrie drept zi de pomenire (imediat dupa ziua hramului).

Citește și: Rugăciunea mamelor pentru Sfânta Cuvioasă Parascheva

Aducerea moastelor Sfintei Filofteia la Curtea de Argeș

Sfânta Filofteia 2022. După construirea noii biserici de către Neagoe Basarab, sfințită la 15 august 1517, moaștele au fost așezate aici a doua zi, când s-a făcut și proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului (prima canonizare la noi).

Moaștele au rămas la Curtea de Arges până în 1893. Din cauza stării avansate de degradare a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului” – Olari, din aceeași localitate. În timpul primului război mondial, datorită mutării frontului în apropierea acestei localități, moaștele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București.

Sfânta Filofteia 2022. După terminarea războiului, au fost readuse la Curtea de Arges, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri. Moastele Sfintei Filofteia sunt intregi, intr-o racla de argint aurit. Există un blestem prin care sunt afurisiți (blestemati) cei care ar îndrăzni să înstrăineze fragmente din Sfintele Moaște.

Sfânta Filofteia în tradiția populară

De Sfânta Filofleia, este dezlegare la pește și sărbătoarea este marcată de mai multe tradiții și superstiții. Din bătrâni se spune că tinerii care vor să se cunune în curând trebuie să meargă pe 7 decembrie la racla cu moaștele Sfintei Filofteia. Rugăciunile spune la căpătâiul ei fac minuni, conform tradiției. 

Pentru că Sfânta Filofteia este ocrotitoarea oamenilor săraci și nevoiași, azi e bine să se ofere pomană copiilor cu o situație financiară modestă. Se spune că, dacă aceștia primesc haine și hrană, cei care le-au adus bucurie vor fi feriți de probleme.

Sfânta Filofteia este considerată ocrotitoarea copiilor și a tinerilor. În special a fetelor, pe care le ajută să se căsătorească și să aibă o viață liniștită. În tradiție, Sfânta Filofteia este o soră îndepărtată a Sfântului Ilie. Astfel, ea mai este numită și „aducătoarea de ploi”.

Sfânta Filofteia 2022. Istoria consemnează mai multe procesiuni cu moaștele Sfintei pe timp de secetă. Tradiția spune că prin mijlocirea ei în fața lui Dumnezeu a plouat, iar roadele au fost bogate.

Rugăciune către Sfânta Filofteia

„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți. Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului.

Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul. Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind. Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.

Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău. Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”

.Sursă foto: crestinortodox.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter