O sportivă riscă 8 ani de închisoare pentru că a postat o imagine cu iubita sa pe internet

De Oana Savin, pe
O sportivă riscă pedeapsa cu închisoarea după ce a postat pe rețelele de socializare o imagine cu iubita sa. Pugilista April Hunter nu se s-a gândit nicio clipă că poate fi arestată pentru că și-a sărutat iubita.

Luptătoarea în vârstă de 24 de ani și iubita ei au fost în vacanță în Maldive. Cele două femei îndrăgostite nu au ținut cont de interdicții și s-au sărutat în public, iar apoi au postat fotografiile pe internet. Doar că Maldive este o țară musulmană, iar aici este interzisă orice formă de homosexualitate. Mai mult, aceasta se poate pedepsi cu până la opt ani de închisoare, notează Sport.ro.

Este ilegal să fii gay în Maldive și în alte țări musulmane. E o nebunie pentru timpurile în care trăim. Oricum, acestea sunt gândurile noastre”, a scris Hunter pe Twitter.

Britanica a fost nevoită să șteargă imaginea în care își sărută iubita de pe rețelele de socializare, în speranța că astfel va scăpa de orice pedeapsă. Însă, potrivit Daily Mail, aceasta a fost lăudată pentru gestul său.

Sportiva este o susținătoare declarată a relațiilor între persoane de același sex și implicit a drepturilor LGBT.

Vezi în Galeria FOTO imaginea care ar fi putut-o costa libertatea pe April Hunter.

Sursă foto: Instagram, Gsp.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter