Nașterea Maicii Domnului sau Sf. Maria Mică – tradiții și obiceiuri

De Adina Zamfir, pe Ultimul update Vineri, 29 iulie 2022, 17:44

Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe data de 8 septembrie, este prilej de bucurie și de speranță pentru toți creștinii și o zi aniversară deosebită pentru toți cei care îi poartă numele.

Cuprins

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sf. Maria Mică, este prima sărbătoare creștină din noul an bisericesc, care a început pe data de 1 septembrie. Tototată este prima sărbătoare închinată Fecioarei Maria dintre cele patru praznice de peste an.

Nașterea Maicii Domnului, din data de 8 septembrie, este sărbătorită atât de creștinii ortodocși, cât și de cei catolici în aceeași zi și este însoțită de numeroase tradiții vechi și frumoase.

În această zi este frumos să le urăm La mulți ani tuturor rudelor și prietenilor care poartă numele de Maria, Miriam, Marian, Mari, Mariana, Marijana, Marinel sau Maricica.

Ce istorie are sărbătoarea Fecioarei Maria

La data de 8 septembrie, biserica a stabilit, conform scrierilor biblice vechi, sărbătoarea nașterii Maicii Domnului. Tradiția creștină spune că Maria, fecioara preacurată aleasă de Dumnezeu să îl nască pe al său Fiu, a venit ca un dar ceresc plin de haruri în familia lui Ioachim și a Anei.

Cei doi evrei pioși erau deja înaintați în vârstă și nu reușeau să aibă copii. Deveniseră un fel de paria a comunității în care trăiau și se spune că nici la templu nu mai erau primiți să își aducă jertfele pentru că nu avuseseră copii. Suferința lor era greu de îndurat, dar nicio clipă nu au pierdut speranța că vor avea cândva o familie.

Ioachim și Ana s-au hotărât să se retragă în rugăciune, să se izoleze de oameni și să rămână doar cu gândul la Dumnezeu și la speranța lor. Ioachim a părăsit o vreme casa familiei și s-a retras în pustiu, unde a continuat să se roage fierbinte și să postească. Iar Dumnezeu le-a ascultat rugile amare și i-a vestit că vor avea un copil cu har, care va împlini una din marile profeții ale credinței lor: venirea pe lume a lui Mesia.

Nașterea Maicii Domnului, copilul cu har de la Dumnezeu

Rugăciunile Anei nu au rămas neauzite. Dumnezeu l-a trimis pe arhanghelul Gabriel să îi dea vestea cea mare că va avea un copil care se va umple de duhul sfânt încă din pântecele mamei sale.

Ioachim și Ana, cu sufletul temător, dar cu multă credință au așteptat minunea și au promis în gândul lor că acel copil va fi închinat lui Dumnezeu toată viața lui și va sluji la templu. Când Ana a născut-o pe Maria, a crescut-o în spiritul credinței și a dus-o la templu chiar de la vârsta de 3 ani.

Datorită educației alese pe care a primit-o, Maria era una dintre cele mai citite și învățate tinere din acele vremuri. Drept pentru care, la vârsta de 15 ani, cum era tradiția la evrei, ea a fost promisă lui Iosif, un bărbat respectat și cu un statut deosebit în rândul comunității din Ierusalim.

Viața Mariei a fost miraculoasă și dramatică. Nimic din ceea ce a trăit nu se înscria în tiparul unei vieți obișnuite pe care o duceau femeile evreice. A dat naștere unui prunc prin grația divină și multe fețe bisericești susțin că ea nu a fost niciodată cu adevărat soția lui Iosif, că ar fi rămas pură și virgină, trăind în credință nestrămutată toată viața ei.

Ce rădăcini și ce semnificație are numele Maria

Numele Fecioarei Maria a rămas de-a lungul timpului unul dintre cele mai frumoase nume de femei, foarte popular atât în Europa, cât și în America, în comunitățile creștine și nu numai. Maria își are rădăcinile în numele iudaic Miriam sau Mariam care înseamnă ”copilul mult dorit”.

La origine ar putea fi chiar un nume din Egiptul antic, dar cu aceeași semnificație, de ”vlăstar mult așteptat și dorit”. Cu timpul, numele Maria a căpătat noi semnificații și azi înseamnă dragoste nețărmurită, maternitate și sacrificiu. Este un nume potrivit pentru firile emotive, sensibile și afectuoase.

La vechii evrei, fetițele numite Miriam, Mariam sau Maria se credea că deveneau femei înțelepte, cu un statut aparte și foarte îndrăgite, populare.

Obiceiuri și rugăciuni respectate la Sf Maria Mică

Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare mare a toamnei și prima sărbătoare a anului bisericesc, care începe întotdeauna pe data de 1 septembrie. Dacă Adormirea Maicii Domnului, prăznuită pe 15 august, a încheiat sărbătorile creștine de vară, Nașterea Maicii Domnului deschide seria de sărbători creștine din noul an liturgic.

În popor, sărbătoarea este cunoscută drept Sf. Maria Mică, dedicată copilului Maria care avea să devină aleasa lui Dumnezeu și născătoarea Fiului Său. Datorită acestui fapt, în popor se spune că sărbătoarea din 8 septembrie este de bun augur pentru toate femeile care își doresc copii.

Femeile care se închină la Fecioara Maria după slujba din dimineața de 8 septembrie, trebuie să se roage pentru copii și pentru o familie unită și plină de dragoste.

În popor se mai spune că în această zi vor fi ascultate rugăciunile femeilor însărcinate pentru o naștere ușoară, pentru un bebeluș sănătos și plin de viață.

De asemenea, este o bună sărbătoare pentru fetele tinere care vor să se căsătorească, deoarece Maica Domnului le va îndruma să își găsească partenerul cel mai potrivit.

Tradiții frumoase la Nașterea Maicii Domnului

Este sărbătoare mare, plină de speranță și bucurie, pe data de 8 septembrie. Nu se face curățenie și nu se spală rufe. Femeile și fetele tinere trebuie să poarte haine de sărbătoare și să meargă la slujbă la biserică, apoi să împartă lumânări aprinse, fructe și colaci pentru familiile lor, pentru sănătate și pentru copii. În mod deosebit, se împart mere și struguri pentru sufletele morților din familie.

După Nașterea Maicii Domnului, se începe culesul viilor, se bat nucii și gospodarii merg la târgurile de toamnă cu roadele din livadă, cu struguri și cu must, dar și cu animale de vânzare. Este o perioadă a belșugului și a prosperității.

Iată și câteva superstiții legate de această sărbătoare mare a toamnei:

  • Nu se aprinde focul în casă, oricât ar fi de frig, pentru că aduce ghinion;
  • Se aprinde doar candela în casă și mai ales candela de la icoana Maicii Domnului, să fie protejată familia de toate cele rele;
  • Se culeg plantele tămăduitoare dimineața devreme în ziua de 8 septembrie; cine le culege mai târziu se spune că nu se mai bucură de puterile lor tămăduitoare;
  • Dacă înfloresc merii și perii, toamna va fi caldă și lungă;
  • Dacă plouă, toamna va fi rece și vine iarna mai repede;
  • Păsările călătoare încep să plece în migrație și insectele se ascund în pământ;
  • Bărbații renunță la pălărie, pentru că se face vremea rece, de unde și vorba… o trecut Sântămăria, leapădă și pălăria!

Care sunt sărbătorile din an închinate Sfintei Marii

Nașterea Maicii Domnului sau Sf. Maria Mică – 8 septembrie

Intrarea în biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie

Buna Vestire – 25 martie

Adormirea Maicii Domnului – 15 august

Vezi şi Psalmul 50 al lui David!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter