Când vine Moș Nicolae și cum se pregătesc ghetuțele pentru cadouri

De Adina Zamfir, pe

Este bucurie mare în casă când vine Moș Nicolae, primul moș îndrăgit de copii alături de Moș Crăciun. Este prima sărbătoare cu daruri a lunii decembrie, toți părinții cumpără mici cadouri, iar copiii îl așteaptă cu nerăbdare să le aducă dulciuri și jucării.

Cuprins

Pregătirile pentru ziua lui Moș Nicolae sunt în toi la începutul lunii decembrie și toți copiii sunt nerăbdători când vine Moș Nicolae. Toți copiii jură că au fost cuminți și că merită darurile dulci ale moșului. Și toți copiii se pregătesc să își curețe temeinic ghetuțele în seara de 5 decembrie, altfel Moș Nicolae va trece pe la ei fără să lase vreun cadou.

Când vine Moș Nicolae. De ce vine doar noaptea!

Tradiția spune că Moș Nicolae ajunge pe la casele cu copii în noaptea de 5 spre 6 decembrie și le lasă în ghetuțe dulciuri, nuci, colaci și fructe. El respectă astfel bunul obicei al Sfântului Nicolae de a fi darnic cu copiii, mai ales cu cei sărmani, care nu aveau nicio bucurie de Sărbători.

Moș Nicolae vine noaptea, ca și Moș Crăciun, și folosește o putere magică pentru a ajunge la toți copiii. Tot prin puterea lui fabuloasă știe ce copii au fost cuminți și ce copii au fost obraznici.

Celor cuminți le pune în ghetuțe dulciuri și fructe, poate chiar și o jucărie. Dar celor mai obraznici le aduce o nuielușă, drept pedeapsă.

Multă vreme, la începuturile Evului Mediu, Moș Nicolae se confunda cu Moș Crăciun, drept pentru care cei doi soseau numai noaptea, la adăpostul întunericului, când copiii dormeau liniștiți. Cu atât mai mare și frumoasă era surpriza dimineața, când vedeau cadourile din ghetuțe.

Cine este de fapt Moș Nicolae

Când vine Moș Nicolae și cum se pregătesc ghetuțele pentru cadouri
Sfântul Nicolae este ocrotitorul copiilor, al oamenilor sărmani, al pescarilor și marinarilor

Moș Nicolae este un personaj de legendă inspirat de Sfântul Nicolae, un călugăr bun și înțelept care a trăit în Mira Lichiei, în secolele II – III era noastră. El provenea dintr-o familie înstărită, a avut parte de o educație aleasă pe acele vremuri și a ales calea călugăriei.

A fost un om darnic, care ajuta în special copiii orfani, fetele tinere sărmane, femeile nevoiașe și bătrânii. După ce părinții săi au trecut în lumea celor drepți, el și-a împărțit averea celor mai săraci și s-a călugărit. A devenit episcop și a continuat să sprijine foarte mult comunitatea creștină nevoiașă, fiind îndrăgit și foarte popular în vremurile sale.

Sfântul Nicolae s-a stins din viață în anul 352 și este prăznuit în calendarul ortodox pe data de 6 decembrie.

Citește mai multe despre viața și binefacerile Sfântului Nicolae.

De ce pune Moș Nicolae cadouri în ghetuțe

Legenda spune că Sfântul Nicolae, de acum bătrân și cu barba albă, a aflat de necazurile unui tată bătrân care nu avea niciun ban de zestre să își mărite fetele. El a pregătit câte o pungă cu bani pentru fiecare dintre cele trei fete și le-a pus pe ascuns în ghetele lor găsite la ușă.

Bătrânul a fost surprins să găsească a doua zi comoara care le salva pe fetele lui de la sărăcie și a tot întrebat cine i-a lăsat banii. La puțin timp după ajutorul primit de la Sfântul Nicolae, cele trei fete s-au căsătorit și au scăpat de rușinea sărăciei.

De atunci oamenii au fost inspirați să pregătească daruri pentru copii și tineri, mai ales pentru cei sărmani. Obiceiul s-a răspândit și în zilele noastre ne pregătim și noi în seara de Sfântul Nicolae să le facem copiilor o bucurie cu dulciuri și cadouri pe care le ascundem în ghetuțe.

Cum se pregătesc ghetuțele în seara de 5 decembrie

ghete mos nicolae

Dacă părinții cumpără din timp tot felul de dulciuri și jucării să cinstească generozitatea Sf. Nicolae, copiii au și ei obligația de a-și curăța ghetuțele în așteptarea moșului.

Cizmulițele, botinele, papuceii sau pantofiorii cei mai frumoși trebuie spălate de orice urmă de praf și de noroi, bine lustruite și aranjate în șir lângă ușă. Numai așa le vede bine moșul pentru a le umple cu daruri.

Și se spune că generozitatea lui este atât de mare încât umple toate ghetuțele pe care le găsește la ușă, oricâte ar fi ele. Mulți copii se amuză în seara de 5 decembrie și curăță toată încălțămintea pe care o au în casă.

Dulciurile și fructele sunt primele daruri pe care le primesc copiii de Moș Nicolae. Câte o jucărie mică este și ea binevenită sau chiar bănuți pentru copiii mai mari, așa cum Sf. Nicolae a dăruit bani fetelor sărmane.

Unii copiii mai primesc și nuielușe, dacă moșul găsește ghetuțele murdare și știe că au făcut tot felul de năzbâtii. Nuielușa lui Moș Nicolae este ruptă dintr-un măr, iar dacă o găsește vreun copil în ghete trebuie să o pună într-un pahar cu apă până la Crăciun.

Dacă apar mugurași verzi și nuielușa prinde viață în plină iarnă, înseamnă că Moș Nicolae l-a iertat și va primi iar daruri de Sărbători.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter