Tort cu ananas şi cocos

De Lumea Femeilor, pe

Nu ştii ce prăjituri să faci sau ce mâncare să mai găteşti? Te ajutăm noi, cu cele mai simple şi mai gustoase reţete culinare, perfecte pentru tine şi familia ta.

timp de preparare: 50 minute

Ingrediente pentru 12 porţii:

– 5 ouă
– 170 g zahăr
– 140 g făină
– 110 g nucă de cocos rasă
– 1 cutie compot de ananas
– 2 linguriţe rom
– 200 g vişine din vişinată
– 500 g frişcă
– 2 pacheţele întăritor de frişcă

Mod de preparare:

1. Albuşurile se bat spumă, gălbenuşurile se desfac, se adaugă 150 g zahăr, 3 linguri de apă, făina, 60 g nucă de cocos şi, la sfârşit, spuma de albuş. Se pune aluatul într-un vas tapetat cu hârtie şi se coace 35 de minute. Se taie în trei.
2. Ananasul se scurge de sirop. Se păstrează un sfert din el pentru ornat, iar restul se taie mai mărunt şi se amestecă şi cu vişinele tăiate.
3. Frişca se bate cu întăritorul. Se păstrează un sfert, iar restul se amestecă şi cu fructele.
4. Blatul se însiropează, se umple cu frişcă şi fructe. Apoi se îmbracă în frişcă şi se ornează cu ananas şi vişine. Pe lateral se „lipeşte” cocos.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter