Cum să găteşti un drob şi o friptură de miel ca la carte. Chef Sorin Bontea te învaţă!

De Geo Berciu, pe Ultimul update Luni, 10 aprilie 2023, 20:14

Sorin Bontea a dezvăluit secretele lui pentru masa de sărbătoare. Chiar dacă şi-a făcut un renume de dur, Sorin Bontea nu este nici pe departe aşa în viaţa particulară. Ca orice bun creştin, Cheful mărturiseşte că petrece Paştele în familie, împreună cu soţia şi copiii, iar după ce merge la Slujba de Înviere, în ziua de Paşte se bucură împreună cu aceştia de o masă plină de preparate cât se poate de româneşti. De la masa festivă nu vor lipsi preparatele tradiţionale, aşa că celebrul chef ne-a spus cum prepară el friptura de miel la cuptor. Iată reţeta!
Cum să găteşti un drob şi o friptură de miel ca la carte. Chef Sorin Bontea te învaţă!

„Pentru această friptură de miel aveţi nevoie de o pulpă de miel întreagă cu os. Aceasta se împănează cu usturoi, se dă cu sare, piper şi cimbru după gust şi se aşează pe un pat de legume: ceapă verde, usturoi verde, ţelină, morcovi, foi de dafin, cozi de pătrunjel şi piper boabe. Se stropeşte totul cu vin roşu. Încercaţi să folosiţi un vin sec, pentru că legumele sunt destul de dulci. Se dă la cuptor, la foc mic şi se lasă până când carnea se desprinde de pe os. Când o veţi gusta, trebuie să se topească în gură. Aveţi însă grijă să întoarceţi carnea din când în când, de pe o parte pe alta, atunci când o ţineţi la cuptor. La final, legumele se pot servi ca atare sau se pot pasa şi servi ca sos lângă friptură. Obligatoriu, alături facem şi o salată verde cu ridichi şi ceapă verde”.
Cum să găteşti un drob şi o friptură de miel ca la carte. Chef Sorin Bontea te învaţă!

Mare amator de drob de miel, Chef-ul bucătar are un secret şi pentru acesta. „Vă pot da câteva sfaturi despre cum prepar eu drobul. Folosesc ceapă verde, usturoi verde, organe de miel, bucăţi de carne un pic mai grăsuţă, dar nu foarte (cam ce nu pun la ciorbă şi friptură). Eu nu fierb organele şi carnea, ci le înăbuş, adică pun puţin ulei, sotez, pun ceapa şi usturoiul verde, le înabuş un pic, apoi mărarul şi pătrunjelul proaspăt tocate, sare şi piper proaspăt măcinat. Iar dacă nu aveţi prapur, vă dau un sfat: puteţi tapeta forma în care faceţi drobul cu ulei şi pesmet, iar pe deasupra turnaţi ou bătut deasupra. Asta dacă nu aveţi prapur, repet!”

Nu ezita să faci un drob de ciuperci rapid și gustos! O să vrei și a doua porție.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter